Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
PINTILIE, Andrei, “Alexandru Phoebus”, Ed. Meridiane, București, 1986
acuarelă și accente de guașă pe hârtie, 37 x 50 cm, semnat, intitulat și datat dreapta jos, cu albastru, Al. Phoebus, Vedere din Balcic, 1933; semnat și datat dreapta jos, cu verde, A. Phoebus, 1933
Alexandru Phoebus a făcut parte dintr-o generație de artiști destul de încercată de vremuri, care însă nu a cedat sub presiunea destinului. Martor la nenorocirile a două războaie, matur în perioada marii crize mondiale, Phoebus a reușit să se impună și să rămână în posteritate un nume demn de luat în seamă în cadrul corpului artistic interbelic. Școlit pe băncile Academiei de Belle Arte, unde se înscria în 1918, mânat de pasiunea evidentă pentru pictură, Phoebus nu va stărui mult timp în instituția condusă de sexagenarul G.D. Mirea și va urma un traseu personal. Influențat de vizita din 1920 la Centrul din Baia Mare, alături de Honoriu Crețulescu, Horia Igiroșeanu și alții, va inființa Asociația Belle Arte, un sindicat al elevilor ce va sta la baza viitoarei Academii libere de artă. Astfel, Phoebus a fost beneficiarul unor lecții și corecturi venite din partea lui Steriadi, Petrașcu sau Verona, câțiva dintre profesorii care au venit să îi ajute pe mai tinerii lor colegi. În verile petrecute la Colonia de la Baia Mare, la jumătatea deceniului al treilea, artistul a reușit să își formuleze propriul cadru plastic influențat atât de pictura în aer liber, dar și de teoriile ce parveneau din modernitatea franceză. De la Derain a împrumutat Phoebus modalitatea de observare și redare a naturii, în maniera binecunoscută, cu econo- mie, într-o esențializare ce avea menirea să ofere expresivitate. După debutul pe simezele bucureștene, la Salonul Oficial din 1925, Phoebus a încercat să se orienteze și să se plaseze pe o nișă care să i se potrivească. Studiul formei, construcția și viziunea tematică îl vor apropia, în cea de-a doua parte a deceniului trei, de arta lui Șirato, compozițiile sociale ale artistului fiind înrudite cu opera lui Phoebus. Apropierea de Șirato i-a favorizat pictorului o asociere afectivă la constructivismul cezannian, care va lua amploare în urma sejurului parizian, concretizat prin scurte lecții la Academia Julian și la Le Grande Chaumiere. Matur, Phoebus își va stabiliza componentele compoziționale începând cu deceniul 4, moment în care artistul înțelege ierarhia plastică ce îi va aduce succes. Primul pas consta în căutarea desenului, apoi a valorii aferente, raportul dintre formă și valoare fiind unicul punct de pornire, iar la final culoarea, ce trebuia să reprezinte forța execuțională. În peisajul nostru, Phoebus își etalează una dintre calitățile excepționale, aceea de iscusit acuarelist. Calitatea acuarelelor sale, comparându-l cu Max Arnold, se fixează în special pe materialitatea oferită paletei cromatice, ce nu își pierde din forța valorică chiar dacă vorbim de culori de apă. Imaginea, deși are la bază un desen foarte bun, nu se pierde în simpla apariție a unui realism pur, ci îmbracă o formă vădit expresionistă, tipică perioadei următoare în arta lui Phoebus. (I.P.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
