82. Odihna cailor [anii '30]

1886, Piteşti - 1975, Bucureşti

Estimare

EUR 7.000 - 12.000

Adjudecat

EUR 6.000

Sesiune

Mar, 18 iunie 2013 00:00

Perioada interbelică a reprezentat pentru pictura lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna etapa cea mai prolifică, atât ca însemnătate a picturii sale pentru arta autohtonă, cât și ca potență de elaborare a unor teme de o rezonanță însemnată. Tema ce surprinde universul rural, viața țăranului și universul tradițional este de departe cel mai bine reprezentată în pictura lui Schweitzer din întregul corp artistic românesc, fapt conștientizat timpuriu de însuși artistul, elocvent fiind cognomele asumat, “Cumpăna” – omagiu adus satului arhetip. Pictorul surprinde în pânzele sale chipurile pline de tâlc ale țăranului, în portrete și compoziții cu personaje ce dezvoltă un imaginar relevant, modelează curtea și satul românesc și aprofundează activitățile de zi cu zi în aceeași notă reverențială. Opera de față ne ajută să descoperim o latură mai sensibilă a pictorului, și anume dragostea de animale, fiind des întâlnite picturi ce surprind necuvântătoare, de la cîinele propriu (Max) până la îndrăgiții cai, ajutorul cel mai de bază al țăranului la muncile cotidiene. (I.P.)

Bibliografie

IONESCU, Radu, „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003 BOGDAN, Robert, NOORMOHAMMADIAN, Masoud, „Comori ale artei româneşti, Pictură şi grafică de Iosif Iser şi Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, Master Print Super Offset, 2009

Dimensiuni

width 69.5 cm, height 48 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga jos, cu negru, Schweitzer-Cumpăna

Datare

anii '30

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Borcanul cu dulceaţă

63. Borcanul cu dulceaţă

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 1.700
Tătăroaice la Mangalia

1. Tătăroaice la Mangalia [1928-1930]

Francisc Şirato

    Estimare EUR 20.000 - 30.000
    Adjudecat EUR 27.000
La plajă

31. La plajă

Jean Cheller

    Estimare EUR 1.200 - 2.400
    Adjudecat EUR 2.250
Fetiță citind

76. Fetiță citind

Gheorghe Leonida

    Estimare EUR 900 - 1.600
    Adjudecat EUR 1.000