47. Vas cu crini

1889, Bucureşti - 1942, Bucureşti

Estimare

EUR 2.000 - 3.000

Adjudecat

EUR 2.000

Sesiune

Joi, 27 ianuarie 2011 00:00

Nina Arbore provine dintr-o familie de intelectuali, descendenți dintr-un neam boieresc originar din Moldova. După terminarea studiilor liceale la București, timp în care a luat lecții de desen de la Nicolae Vermont, se înscrie la Academia din München, la clasa profesorului Angelo Jank (1868 - 1940). Decide să-și definitiveze studiile la Paris, unde a frecventat Academia liberă condusă de Matisse. Contactul cu faimoasa cage aux fauves a jucat un rol decisiv în orientarea ulterioară a artistei, cea mai mare parte a creației sale fiind tributară inovațiilor plastice aduse de Henri Matisse. După experiența pariziană, Nina Arbore revine în țară, unde și-a desfășurat activitatea până la sfârșitul vieții. Se împarte între lucrul de atelier, cariera didactică (predă doi ani la Academia de Artă Decorativă înființată de Maxy) și pictura bisericească (Sinaia și Constanța). Desfășoară o intensă activitate expozițională, fiind acceptată în cercurile cele mai selecte ale modernismului, spre exemplu numele artistei fiind regăsit în selecția expoziției „Contimporanul” din 1924. Participă la toate expozițiile grupului Femeilor pictore și sculptore, a cărui membră fondatoare a fost alături de Cecilia Cuțescu-Stork și Olga Greceanu. De asemenea participă constant la Saloanele Oficiale ale vremii și la alte expoziții de grup, de răsunet în epocă: Arta română, Arta nouă, Grupul nostru, Expoziția internațională de la Barcelona, Expoziția de artă futuristă de la Roma. Registrul tematic al artistei este restrâns, abordând cu predilecție compoziții cu portret, naturi statice și rareori peisaje (totdeauna urbane). Stilul abordat, în esență eclectic, se revendică de la fovism, expresionism, noua obiectivitate, noul clasicism, iar uneori recurge la stilizări decorative de tip post-bizantin. Lucrarea “Vas cu crini” face parte dintr-o serie tematică favorită a artistei, preocupată de o interpretare simbolică a motivelor picturale. Nina Arbore exploatează culorile, reușind prin dublul contrast puternic (roșu/verde și oranj/albastru) să obțină efectul nuanțat a ceea ce numea Louis Vauxcelles – “fiare sălbatice”. Este o compoziție solidă, rezolvată în linie clasicizantă, care reflectă perfect crezul artistei: „urăsc tot ce e vulgar și insistent. Caut măreție și seriozitate clasică.” (V.I.)

Bibliografie

VIDA, Gheorghe, ”Nina Arbore/Maeștri basarabeni din secolul XX”, Ed. Arc, Chișinău

Dimensiuni

width 51 cm, height 39 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu albastru, Nina Arbore

Informații documentare

Pe verso etichetă de participare în expoziția ”Natura statică (grafică, pictură)”, iunie 1994, Muzeul Colecțiilor de Artă și Societatea Colecționarilor de Artă din România, cu mențiunea provenienței din colecția Jean Ionescu

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Balcic

23. Balcic

Ecaterina Cristescu Delighioz

    Estimare EUR 1.200 - 2.000
    Adjudecat EUR 950
Copaci

64. Copaci

Eva Cerbu

    Estimare EUR 800 - 1.200
Plaja

32. Plaja

Rodica Maniu Mützner

    Estimare EUR 40.000 - 50.000
Vas cu tufănele

38. Vas cu tufănele

Micaela Eleutheriade

    Estimare EUR 1.200 - 2.000
    Adjudecat EUR 1.000