180. "Răpirea Bucovinei, după Documente autentice", broşură publicată de Ioan Slavici, Bucureşti, 1875

Preț de pornire

EUR 360

Sesiune

Mar, 22 noiembrie 2016 20:30

În anul 1875, Imperiul Habsburgic pregătea o mare festivitate la Cernăuţi, odată cu împlinirea a 100 de ani de la anexarea Bucovinei, cât şi pentru inaugurarea Universităţii din Cernăuţi. Ca răspuns la aceste manifestaţii susţinute de Imperiul Austro-Ungar, Guvernul României pregătea tipărirea unor documente culese în timp de Eudoxiu Hurmuzachi, atât de la Viena cât şi din alte arhive ale imperiului. Istoricul bucovinean reuşise să copieze un număr mare de documente în curs de mai multe decenii, însă în 1874 se stinge din viaţă, acestea rămânând la fratele sau, Gheorghe Hurmuzachi. La insistenţele lui Titu Maiorescu, documentele sunt trimise la Bucureşti, unde se formează o comisie alcătuită din Mihail Kogălniceanu, Al. Odobescu, D. A. Sturza şi Th. Rosetti pentru a se ocupa de tipărirea documentelor. Ioan Slavici este numit secretarul acestei comisii. Colecţia număra peste 20000 de pagini de manuscris, iar în urma unei selecţii facută de Slavici, publică la 1875 la Bucureşti "Răpirea Bucovinei, după documente autentice", iar mai târziu şi la Paris sub acelaşi titlu. Această lucrare constituie una dintre cele mai necruţătoare denunţări a politicii imperialiste habsburgice, completată de o prefaţă de Mihail Kogălniceanu. Broşura rămâne o importantă lucrare atât de propagandă cât şi istorică, aducând în discuţie multe probleme legate de Bucovina ce sunt actuale şi astăzi.

Dimensiuni

width 13 cm, height 19.5 cm

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare