240. Dozator original Coca Cola, model Vendo44, 1956

Preț de pornire

EUR 2.700

Adjudecat

EUR 4.750

Sesiune

Mar, 19 aprilie 2016 21:00

Compania Vendo a fost înființată în 1937 și primul produs lansat, "Red Top", a fost o inovație în domeniul self-service, un capac pentru orice lada frigorifică, ce ridica sticla de băutură din gheață și o oferea cumpărătorului, atunci când era introdusă o monedă. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Red Tops erau folosite pe front, parte a unui program al Armatei Statelor Unite de a ridica moralul soldaților prin oferirea de băuturi răcoritoare. După terminarea războiului, Vendo a continuat să inoveze în domeniul self-service, lansând un dozator care deschidea sticla de Coca-Cola, turna într-un pahar pe care îl oferea, eliminând astfel necesitatea utilizatorului de a arunca apoi sticla și capacul rămase. Vendo 44 este modelul Americii anilor '50, alimentat cu sticle sau cu doze, funcționând cu monede de 10 cenți și dispunând de răcitor încorporat. Designul său Art-Deco și povestea de succes alături de Coca-Cola l-au transformat într-un veritabil "icon" al visului american. Complet funcțional, Vendo 44 este un obiect de colecție și design râvnit de orice pasionat de "golden age"-ul american.

Dimensiuni

depth 49 cm, width 41 cm, height 151 cm

Descriere

metal

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare