4. Micul ucenic

1896, Bucureşti - 1962, Bucureşti

Estimare

EUR 1.000 - 1.600

Adjudecat

EUR 2.000

Sesiune

Joi, 2 iunie 2011 00:00

George Oprescu menţiona asemănarea tematică între lucrările lui Jiqudi şi grafica comercială a vestitului caricaturist francez Francisque Poulbot, dat fiind faptul că graficianul parizian introduce în epocă motivul copilului. Jiquidi a abordat tema într-o varietate de tehnici și teme, copilăria fiind explorată de artist în toate aspectele și ipostazele sale, fie cu tandrețe, fie mustrător, inserând și critica socială a graficianului, dar și candida privire a tatălui. De altfel descoperirea acestei lumi a pornit de la portretizarea şi desenarea membrilor familiei, a soţiei şi a celor două fete. Copilul a fost unul dintre subiectele preferate ale artistului, în fața căruia excelentul desenator, cu un nume în grafica militantă, a renunțat la critică aspră. Personajele, atent modelate, dezarmează prin starea de puritate şi naivitate caracteristică vârstei, devenind centrul unui univers aparent rupt de realitățile aspre, dar prezent prin diferite aspecte, de la îmbrăcăminte, până la atitudine.

Bibliografie

OPRESCU, George, “Aurel Jiquidi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965

Dimensiuni

width 42 cm, height 35 cm

Descriere

ceracolor și guașă pe hârtie de desen, semnat dreapta jos, în creion, Aurel Jiquidi

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Floarea din păr

7. Floarea din păr

Kimon Loghi

    Estimare EUR 6.000 - 8.000
    Adjudecat EUR 13.500
Joc de copii

21. Joc de copii

Dan Hatmanu

    Estimare EUR 1.400 - 2.400
    Adjudecat EUR 3.750
Nota mică

2. Nota mică

Aurel Jiquidi

    Estimare EUR 400 - 800
    Adjudecat EUR 2.200
Antonel

5. Antonel

    Estimare EUR 1.800 - 2.800
    Adjudecat EUR 3.500