47. Lada de zestre

1914, Iaşi - 1991, Iaşi

Estimare

EUR 4.000 - 8.000

Adjudecat

EUR 3.200

Sesiune

Mar, 15 noiembrie 2011 00:00

Născut la Iaşi, pe 14 octombrie 1914, Eugen Ştefan Bouşcă a debutat pe scena numelor consacrate ale picturii româneşti în anul 1939, continuându-şi activitatea artistică prin participarea la cele mai importante manifestări artistice locale - Saloane Oficiale ale Moldovei - şi la numeroase expoziţii colective, cărora li se adaugă o multitudine de expoziţii personale. Avem în faţă un artist cu un portofoliu copleșitor: 4000 de lucrări realizate pe parcursul a jumătate de veac, în cele mai felurite tehnici prin care pictorul a reușit să exploreze cu meticulozitate calităţile uleiurilor, transparenţa acuarelelor, vigurozitatea desenului colorat şi a graficii în general. Continuând pe linia tradiţiei, în compoziţiile sale – portrete, peisaje, interioare – se resimte măreţia trecutului istoric şi artistic românesc, precum şi încercarea de a crea o corespondenţă discretă între plastică şi operele lui Eminescu, Coşbuc şi Creangă. Seria compoziţiilor de evocare a trecutului triumfător al țării, figurile glorioase şi ale lor geste - „Zidurile Goliei”, „Cetatea Neamţului”, „Voroneţ”, Mănăstirea Putna” - este întregită de seria compoziţiilor de factură mitologică, din care fac parte „Nunta Cosânzenei”, “Fete dace” sau “Invocaţie străbună”. Opera „Lada de zestre”, imaginea unei creaţii de tip narativ, atrage prin dispunerea scenei cu multă rigoare compoziţională, în care elementele figurative – feciori călare şi tinere mândre în procesiune, îmbrăcaţi în haine tradiţionale – se susţin în mod organic unele pe altele, construind noi forme, cu semnificații geometrice.

Bibliografie

BARBOSA, Octavian, „Dicţionarul Artiştilor Români Contemporani”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976, pp. 74-75 ILISEI, Grigore, „Bouşcă”, Catalogul expoziţiei retrospective, Galeriile de Artă DANA, Iaşi, 2011

Dimensiuni

width 100 cm, height 70 cm

Descriere

cerapastel pe placaj, semnat dreapta jos, prin zgrafiere, E. Boușcă

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

La arat

12. La arat

Camil Ressu

    Estimare EUR 12.000 - 22.000
    Adjudecat EUR 9.500
Studiu pentru Harap Alb

57. Studiu pentru Harap Alb

Paul Miracovici

    Estimare EUR 350 - 550
    Adjudecat EUR 300
La târg

18. La târg

Ştefan Constantinescu

    Estimare EUR 1.500 - 3.000
    Adjudecat EUR 1.200