56. Lot format dintr-un manuscris olograf și unul tipărit, "Poezia pe care vrem să o facem", de Geo Bogza și desenul ”Săraci cântînd la casă bogată” de Jules Perahim, publicat împreună cu manuscrisul în revista ”Viața imediată”, număr unic, 1933

Preț de pornire

EUR 500

Adjudecat

EUR 2.250

Sesiune

Mie, 4 martie 2020 19:00

Reprezentant

Este un manuscris cu o valoare deosebită pentru istoria literaturii române. Publicat în revista ”Viața imediată”, număr unic, 1933, ”Poezia pe care vrem să o facem” este considerat printre cele mai importante manifeste din literatura noastră. Deși apare în varianta tipărită ca fiind semnat de Geo Bogza, Paul Păun, Gherasim Luca și Sesto Pals, conform manuscrisului, acesta a fost conceput și redactat doar de Geo Bogza, ceilalți tineri scriitori, membri ai grupării ”Alge”, după numele revistei pe care au scos-o în perioada 1930-1933, și-au dat probabil acceptul. De altfel și șpalturile, recuperate la rândul lor, au corecturile tot ale lui Geo Bogza care era și directorul publicației. Manifestul este considerat de unii cercetători ai fenomenului drept ultimul manifest al Avangardei sau, de alții, manifestul de aderare a lui Geo Bogza și al ”Algiștilor”, la comunism. Desenul, intitulat ”Săraci cântînd la casă bogată” este creația lui S. Perahim și a fost publicat în același număr al revistei, ca o confirmare a spiritului militant de stânga ce începuse să marcheze pe mai toți membrii avangardei.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare