otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Predilecția lui Corneliu Baba pentru figura umană dobândește o dinamică imprevizibilă și spectaculoasă îndeosebi în portrete. Realismul specific temperamentului artistului se va extinde și în opera sa. Rădăcinile manifestărilor în genul portretisticii ni se dezvăluie încă de timpuriu: la liceu, Corneliu Baba era cunoscut drept ”portretistul orașului”: majoritatea personalităților notabile ale Caransebeșului pozau pentru el. Realizează, treptat, autoportrete, portrete ale apropiaților sau ale unor nume reputate precum: Tonitza, Enescu, Sadoveanu și Arghezi, sau se oprește asupra unor subiecte particulare: regele nebun, țăranii sau arlechinul. Fizionomia, chipul și trăsăturile lăuntrice ale personajelor se remarcă, la Baba, drept un vehicul al psihologiilor umane. Artistul consacră, simbolic, arhetipuri precum arlechinul sau regele nebun și le transpune, de-a lungul carierei sale, într-un lung șir de motive picturale. Pentru Corneliu Baba, noțiunea de realism capătă un sens mult mai larg și se bucură de capacitățile artistului de a-și utiliza imaginația și rezervele fondului psihic. Se îndreaptă, așadar, către figura personajului carnavalesc, desprins din rândurile Commediei dell’Arte. Arlechinul a primit, de-a lungul timpului, un loc central în pictura modernă. I-am urmărit parcursul în operele plastice de la Picasso și până la Tonitza, și îl privim, acum, în postura de ”prieten anonim” al lui Corneliu Baba, așa cum îl prezintă artistul însuși. Arlechinul apare mai curând în ipostaza întrupării unei comedii triste, deghizată în travestiuri colorate. E melancolic și schingiuit de năpaste și decepții, însă îi oferă artistului o gamă variată de interpretări cromatice și de alternanțe compoziționale. Ideea arlechinului nu mai este redusă la un personaj anume, așa cum se întâmplă în cazul altor portrete realizate de artist, ci face referire la o întreagă tipologie. Modelul din opera de față devine, așadar, un compas moral și o meditație asupra condiției umane. Surprins în picioare, în costumu-i ocru cu romburi colorate, cu călcâiele apropiate și mâinile împreunate, protagonistul acestei lucrări ni se înfățișează confuz, lipsit de trăsături faciale puternice însă cu un aer debordant al unei comedii neîmplinite. Arlechinul lui Baba și-a ieșit de mult din rol și ni se dezvăluie în atmosfera intimă din spatele cortinei, acolo unde își poate exprima în voie sentimentele de ataraxie și alienare. În liniștea dinaintea spectacolului, zâmbetul nu-i mai este necesar, lăsând loc spasmelor ce se transpun în colțurile căzute ale gurii și se dezvoltă apoi într-o întreagă pleiadă de limbaje corporale bine definite. Corneliu Baba surprinde, prin adoptarea acestei teme, ambiguitatea existenței, dimensiunea dramatică și iconografia măștii care atenuează considerabil umanitatea personajelor.
Bibliografie
ȘUȘARĂ, Pavel, ”Corneliu Baba”, Editura Monitorul Oficial, București, 2013.
Dimensiuni
width 24 cm, height 41 cm
Descriere
ceracolor și acuarelă pe hârtie, semnat și datat dreapta sus, în pastă, "Baba, (19)79"
Datare
1979
Provenienţă
colecția fotografului Radu Braun
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Predilecția lui Corneliu Baba pentru figura umană dobândește o dinamică imprevizibilă și spectaculoasă îndeosebi în portrete. Realismul specific temperamentului artistului se va extinde și în opera sa. Rădăcinile manifestărilor în genul portretisticii ni se dezvăluie încă de timpuriu: la liceu, Corneliu Baba era cunoscut drept ”portretistul orașului”: majoritatea personalităților notabile ale Caransebeșului pozau pentru el. Realizează, treptat, autoportrete, portrete ale apropiaților sau ale unor nume reputate precum: Tonitza, Enescu, Sadoveanu și Arghezi, sau se oprește asupra unor subiecte particulare: regele nebun, țăranii sau arlechinul. Fizionomia, chipul și trăsăturile lăuntrice ale personajelor se remarcă, la Baba, drept un vehicul al psihologiilor umane. Artistul consacră, simbolic, arhetipuri precum arlechinul sau regele nebun și le transpune, de-a lungul carierei sale, într-un lung șir de motive picturale. Pentru Corneliu Baba, noțiunea de realism capătă un sens mult mai larg și se bucură de capacitățile artistului de a-și utiliza imaginația și rezervele fondului psihic. Se îndreaptă, așadar, către figura personajului carnavalesc, desprins din rândurile Commediei dell’Arte. Arlechinul a primit, de-a lungul timpului, un loc central în pictura modernă. I-am urmărit parcursul în operele plastice de la Picasso și până la Tonitza, și îl privim, acum, în postura de ”prieten anonim” al lui Corneliu Baba, așa cum îl prezintă artistul însuși. Arlechinul apare mai curând în ipostaza întrupării unei comedii triste, deghizată în travestiuri colorate. E melancolic și schingiuit de năpaste și decepții, însă îi oferă artistului o gamă variată de interpretări cromatice și de alternanțe compoziționale. Ideea arlechinului nu mai este redusă la un personaj anume, așa cum se întâmplă în cazul altor portrete realizate de artist, ci face referire la o întreagă tipologie. Modelul din opera de față devine, așadar, un compas moral și o meditație asupra condiției umane. Surprins în picioare, în costumu-i ocru cu romburi colorate, cu călcâiele apropiate și mâinile împreunate, protagonistul acestei lucrări ni se înfățișează confuz, lipsit de trăsături faciale puternice însă cu un aer debordant al unei comedii neîmplinite. Arlechinul lui Baba și-a ieșit de mult din rol și ni se dezvăluie în atmosfera intimă din spatele cortinei, acolo unde își poate exprima în voie sentimentele de ataraxie și alienare. În liniștea dinaintea spectacolului, zâmbetul nu-i mai este necesar, lăsând loc spasmelor ce se transpun în colțurile căzute ale gurii și se dezvoltă apoi într-o întreagă pleiadă de limbaje corporale bine definite. Corneliu Baba surprinde, prin adoptarea acestei teme, ambiguitatea existenței, dimensiunea dramatică și iconografia măștii care atenuează considerabil umanitatea personajelor.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
