14. Untitled

1932, Constanţa - 2007, Paris

Preț de vânzare

EUR 1.206

Sesiune

Mar, 28 mai 2024 19:00

Numit în anul 1976 ”Planetary Citizen” de către ONU, alături de personalități reputate precum Martin Luther King, Arthur Miller ori Yehudi Menuhin, Ion Nicodim s-a remarcat de-a lungul timpului drept un artist de circulație mondială. În prezent, Palatul Națiunilor Unite din New York încă mai găzduiește tapiseria sa monumentală ”Cântare omului”, intitulată astfel după poemul arghezian. În tinerețe, Nicodim a reușit să pătrundă în marea lume a artei universale, acolo unde a descoperit artiști precum Matisse, Bonnard ori Malevici, ale căror opere vor rămâne puternic impregnate în subconștientul său. Va fi admis la Institutul de Artă de la București la vârsta de doar 17 ani și își va dedica o bună parte din timp studiului și cercetării. Căutările sale interioare se vor traduce printr-o mare varietate de medii de expunere, astfel că artistul își va manifesta aptitudinile și în arta monumentală, tapiserie, mozaic ori ceramică. Dintre implicările sale notabile amintim pictarea unei biserici din Slobozia sau ilustrațiile realizate pentru un volum semnat de Emil Cioran, volum ce a fost dăruit de către statul român lui François Mitterrand, președintele Republicii Franceze la acel moment. Deși operele sale vor fi supuse unor permanente permutări stilistice de-a lungul vremii, ele vor purta mai mult sau mai puțin pecetea Dobrogei natale și a spiritului mediteranean care nu îl vor părăsi niciodată pe artist, în ciuda așezării sale într-o țară vestică în anul 1977. Căutarea mării și identificarea ”până la esență” cu locul natal, după cum însuși artistul declara, vor converge către pecetea stilistică inconfundabilă a artistului dobrogean.

Dimensiuni

width 45 cm, height 65 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat pe verso, în creion, "Ion Nicodim"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Natură statică cu flori

110. Natură statică cu flori

Ion Pacea

    Estimare EUR 1.000 - 1.600
    Adjudecat EUR 1.000
April

137. April [2024]

Dalina Bădescu

    Estimare EUR 800 - 1.500
    Adjudecat EUR 900