17. Turn

1977, Baia Mare

Estimare

EUR 15.000 - 25.000

Adjudecat

EUR 37.500

Sesiune

Mar, 18 noiembrie 2025 17:00

Până în prezent, parcursul artistic al lui Adrian Ghenie a fost marcat de multiple și importante transformări stilistice și tematice, lucrările sale devenind tot mai complexe, cu teme ce tratează subiecte tot mai problematice, ce ilustrează discrepanțele dintre realitatea obiectivă și memorie subiectivă, relicvele epocii secolului XX și personalitățile emblematice care au zguduit istoria recentă. Timpul este neiertător, iar memoria poate fi atât de înșelătoare, încât să genereze amintiri plăcute față de o epocă sumbră, agățându-se de lucruri simple și gânduri efemere, care pot umbri sau da uitării ororile trecutului. Aceste memorii subiective pot ajunge un pericol pentru realitatea curentă și cea istorică. Când istoria este uitată, este condamnată să se repete. Lucrările lui Ghenie surprind și explorează întocmai decalajul care se produce între realitate și memorie, nu pentru a-l echilibra, ci pentru a-l folosi ca un etern memento pentru privitor. Peisajele sumbre și deșertice ale lui Ghenie sunt marcate de tensiunea structurală dintre abstractizare și reprezentare și reușesc să farmece privitorul și să îl atragă în acea lume întunecată și înțesată de relicvele trecutului.

Dimensiuni

width 33 cm, height 40 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta sus, cu negru, "Ghenie"

Informații documentare

Opera a făcut parte din expoziția "New and Now", Muzeul Național Cotroceni, București, 2025 și este reprodusă în catalogul expoziției.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Autoportret cu țigară

30. Autoportret cu țigară

Constantin Piliuţă

    Estimare EUR 3.000 - 5.000
    Adjudecat EUR 3.750
Model

78. Model [1960]

Corneliu Baba

    Estimare EUR 400 - 600
    Adjudecat EUR 500
Personaje și flori

162. Personaje și flori

Jules Perahim

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 450
Cometă

41. Cometă [1972]

Henry Mavrodin

    Preț de vânzare EUR 10.493