173. Scrisoare în germană, trimisă de Ion Kalinderu scriitorului Paul Lindenberg, referitoare la asasinarea familiei Obrenovici, conține semnătura olografă I. Kalinderu și o carte de vizită a acestuia, două file, 1903

Preț de pornire

EUR 150

Sesiune

Joi, 21 iunie 2018 19:30

Scrisoarea provine din colecţia Paul Lindenberg. Exprimă mulţumirile primite din partea Casei Regale pentru operele sale în care prezintă laudativ România şi evoluţia ei. "Am primit preţioasele dvs rânduri în ziua de 8 a acestei luni, împreună cu ziarele, imaginile din călătorii pe care aţi avut bunăvoinţa să mi le trimiteţi, şi, chiar dacă din conţinutul lor am aflat prea puţin, deoarece sunt foarte ocupat, mă grăbesc să vă transmit mulţumirile mele cele mai călduroase, atât pentru amabilitatea dvs, cât şi pentru interesul deosebit pe care îl manifestaţi pentru pentru bunăstarea şi propăşirea patriei mele. De îndată ce timpul îmi va permite, pentru mine va fi o plăcere deosebită să le citesc pe îndelete, cu atât mai mult cu cât cunosc rubrica de foileton din „Bukarester Tageblatt“ şi sunt convins că aceasta este scrisă cu aceeaşi competenţă. De la plecarea dvs am avut ocazia să vorbesc cu M.S. Regele şi m-am bucurat să observ că prea nobilul meu Suveran vă preţuieşte şi este foarte mulţumit de acţiunile [operele] dvs. Aştept cu mare plăcere noile dvs opere pentru a le putea prezenta M.S. În ceea ce priveşte situaţia de aici, aţi aflat-o cu siguranţă din ziare. O nemaipomenită indignare au stârnit-o evenimentele de la Belgrad, care să sperăm că nu vor avea consecinţe grave. Sunt consternat de aceste crime îngrozitoare, care doar cu multe sute de ani în urmă mai puteau părea justificate, şi deplâng sărmana pereche regală, cu atât mai mult cu cât de mulţi ani familia Obrenovici şi regele Alexandru mi-au arătat şi mie şi familiei mele o bunăvoinţă cu totul specială. Abia sunt câteva săptămâni de când am primit o scrisoare de la regele Alexandru în care acesta mă asigura de sincera sa prietenie".

Dimensiuni

width 20 cm, height 26 cm

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare