53. Icoană pe lemn, ”Iisus Hristos - Judecător”, atribuit zugrav Popa Simeon din Pitești, a doua jumătate a sec. XVIII, piesă rară, de colecție

Preț de pornire

EUR 2.000

Adjudecat

EUR 2.500

Sesiune

Mar, 27 aprilie 2021 18:30

Reprezentant

Lucrarea este o icoană împărătească și a făcut parte din iconostasul unei biserici din Transilvania, zona Hațeg-Hunedoara, unde a activat zugravul icoanei. Pe un fond pictat cu roșu-ocru în partea de sus și cu albastru-cer în partea de jos a iconei, presărate cu stele albe este redat până mai jos de mijloc, Iisus Hristos înveșmântat cu chiton roșu și himation albastru. El binecuvântează cu dreapta și cu stânga ține Evanghelia deschisă cu un text în chirilică (Matei, 25;34). În jurul capului poartă aureolă crucigeră. Prezența intercesorilor, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, redați sus la colțuri, precum și a celor 12 Apostoli pictați pe rama lată, la dreapta: Apostolii Petru, Matei, Luca, Simon, Bartolomeu, Filip și la stânga: Apostolii Pavel, Ioan, Marcu, Andrei, Iacov, Toma, îi conferă și calitatea de Judecător. Tipologia și modeleul chipurilor, precum și cromatica icoanei atestă mâna zugravului Simeon din Pitești (fiul protopopului Simeon din Pitești) care s-a format în stilul școlii post-brâncovenești de pictură din Țara Românească și care, după 1760 s-a stabilit în Transilvania, în Țara Hațegului - Hunedoara, unde a practicat pictura murală și de icoane. Stilul său este inconfundabil caracterizat printr-o stilizare și o cromatică care-l particularizează. La stânga, jos, o inscripție parțial păstrată: ”Aceste sfinte patru icoane...”.

Dimensiuni

width 57 cm, height 79 cm

Descriere

tempera și foiță de aur pe lemn

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare