47. La șipot [1924]

1882, Ianca, Brăila - 1939, Bucureşti

Estimare

EUR 15.000 - 25.000

Adjudecat

EUR 21.000

Sesiune

Joi, 21 martie 2024 19:00

Ion Theodorescu-Sion va reveni frecvent în zona Argeșului, în special în jurul anilor ’20, unde va picta direct în mijlocul naturii. Devine un observator activ și transcrie atât peisajul, cât și figurile umane ce se perindă prin văi și își desfășoară alene traiul cotidian. Căutările etnografice ale artistului vor avea drept laitmotiv fântâna și vor acorda figurii umane titulatura de arhetip al tradiției. Avem de-a face cu o compoziție decorativă, ale cărei puncte de interes se constituie în jurul naturii și al figurii umane. Din aceeași perioadă datează lucrări precum ”Fântâna lui Manole” (1923), ”La izvorul Troiței” (1925) sau ”La fântâna cu minuni” (1925). Regăsim înclinația artistului către pictura murală prin modul în care abordează și își desfășoară formele. Peisajul capătă un caracter simbolic, iar planurile dispuse voit piramidal ne relevă caracterul scenografic-teatral al compoziției. Cu trimiteri la mitologie și legendă, Theodorescu-Sion își decorează pânzele pornind de la verdele crud al vegetației și ajunge ușor până la cenușiul prăfuit al dealurilor și stâncilor. Notabile sunt, pe lângă efectele scenografice, porturile tradiționale ale personajelor: cămăși și cojoace, broboade, marame și catrințe, ori ulcelele purtate pe brațe sau pe cap. Siluetele conturate energic conferă un ritm aparte interacțiunii dintre personaje. Artistul își concentrează atenția în jurul panoramării unui cadru ideal, în care omul se află într-o comuniune directă cu natura. Geometria întregului cadru pare desprinsă direct din tradiții și încastrată ulterior în fibrele pânzei.

Bibliografie

PAVEL, Amelia, ”Ion Theodorescu-Sion”, Editura Meridiane, București, 1967. SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, catalog expoziție, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1971

Dimensiuni

width 44 cm, height 54 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat și datat stânga jos, cu negru, ”Ion Theodorescu Sion, 1924”

Informații documentare

Opera a participat la expoziția ”Ion Theodorescu-Sion”, Art Safari, Ediția a XI-a, 10.02 - 14.05.2023.

Datare

1924

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Nud

84. Nud [1927]

Nicolae Tonitza

    Estimare EUR 60.000 - 90.000
    Adjudecat EUR 75.000