149. Sat ardelenesc [anii '30]

1888, Colibaşi, Mehedinţi - 1972, Bucureşti

Preț de vânzare

EUR 2.412

Sesiune

Mar, 18 iunie 2024 19:00

Inițial, Ghiață se va înscrie ca voluntar în compania a V-a militară și va activa în cadrul farmaciei spitalului militar pentru îndeplinirea stagiului obligatoriu. Ulterior, va ocupa postul de preparator de medii la Institutul de seruri și vaccinuri condus de prof. Ioan Cantacuzino, locuind într-o încăpere a Institutului. Desfășoară o activitate artistică intensă în timpul său liber, ba chiar reușește să audieze și cursurile de istoria artei susținute de profesorul Al. Tzigara-Samurcaș. Doctorul Ioan Cantacuzino va surprinde, întâmplător, camera plină de picturi și desene a lui Ghiață și va deveni interesat de evoluția sa artistică. Debutul său expozițional are loc în anul 1912, la Ateneu, iar ulterior D. Ghiață începe să frecventeze atelierul lui Arthur Verona. La sugestia acestuia, Ministerul Instrucțiunii Publice îi va oferi pictorului-discipol o bursă de studii în străinătate. Dumitru Ghiață va ajunge la Paris, acolo unde va descoperi, colindând muzeele, opera lui Cézanne. Contrarierea inițială pe care o resimte artistul român privind compozițiile intransigente și cromatica violentă a pictorului francez se va transforma, ușor, în admirație. Ghiață își va însuși, de asemenea, geometrizarea formelor și adoptarea unei palete cromatice mai îndrăznețe. Revine în țară în anul 1915 și participă la Expoziția Artiștilor în Viață, prilej sub care va lega o strânsă prietenie cu Jean Al. Steriadi. Spirit meditativ, deloc orientat spre emfază, Ghiață va extrage, cu o luciditate pragmatică, motive picturale semnificative din cele mai comune împrejurări. În naturile sale statice, artistul are drept scop final armonizarea ansamblului compozițional. Pictează după model și mizează pe articularea cât mai naturală a formelor reprezentate. Dedică o întreagă serie satelor ardelenești și caselor tradiționale din zonă. Se concentrează atât asupra redării elementelor naturii – remarcăm munții care se arată semeț din spatele bisericii; dar și obloanele care decorează casa albastră ori acoperișurile cărămizii; cât și asupra personajelor – inserează aici un cuplu surprins din spate, care se îndreaptă agale pe ulița îngustă.

Bibliografie

Catalogul Expoziției Retrospective ”Ghiață D. Artist al poporului”, București, 1967. PREUTU, Marina, ”Ghiață D.”, Editura Meridiane, București, 1977.

Dimensiuni

width 26 cm, height 34 cm

Descriere

ulei pe hârtie, semnat dreapta jos, cu brun, ”Ghiaţă D.”

Informații documentare

Opera este reprodusă în albumul ”Retrospectiva Dimitrie și Aurelia Ghiață. Volumul 2. Cărți”, Brândușa Răileanu, Editura Contemporary Literature Press, București, 2016, pag. 152.

Datare

anii '30

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Fetiță cu fundă în păr

1. Fetiță cu fundă în păr [cca. 1925]

Nicolae Tonitza

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 1.600
Portul Constanța

80. Portul Constanța [1980]

Dimitrie Ştiubei

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 2.750
Târgoveț

7. Târgoveț

Theodor Aman

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 600