22. Natură statică de atelier

1921, Bazargic, Caliacra, Bulgaria - 1985, Bucureşti

Estimare

EUR 2.000 - 3.000

Adjudecat

EUR 2.500

Sesiune

Dum, 22 iulie 2012 00:00

Activitatea picturală a lui Spiru Chintilă ne prezintă mai mult decât o carieră închinată artei, ci o viață dăruită întru totul unei pasiuni ce la coordonat încă din anii adolescenței, până la ultima suflare. Poate că originalitatea intuită de creația sa majoră se datorează în bună parte și factorilor celor mai decisivi ce i-au subliniat biografia (participarea ca soldat pe frontul de est la cel de-al Doilea Război Mondial, perioada postbelică extrem de dificilă, cariera administrativă extrem de prolifică, dar zbuciumată și finalmente nerecompensată, până la finalul tragic, fiind doborât de o boală necruțătoare). Ca elev al Academiei Libere de pictură din București Chintilă avea să își împroprietărească elementele cele mai relevante unui limbaj pictural modern, limbaj ce avea să devină indispensabil în perioada în care pictorul se desprinde total de masa artistică autohtonă, devenind un produs cu adevărat inedit. Dacă de la Francisc Șirato și Camil Ressu a împrumutat seriozitatea și necesitatea unei coerențe în limbajul plastic, alături de importanța desenului, de la Alexandru Ciucurencu a primit principalele lecții în plan formal, însușindu-și cu adevărat știința formei și calibrarea ei în relația cu paleta de culori. După ani buni de tatonări cu principalele genuri picturale, în speță cele clasice, preluate prin moștenirea maeștrilor interbelicului, Chintilă se va elibera, concomitent cu descotorosirea de inevitabilul realism-socialism și va modela un stil profund (post)modernist, fiind coordonat în special de cerebralitate. Astfel îl descoperim pe Spiru Chintilă constructivistul, geometrizantul sau chiar cubistul ce reevaluează figurativul fie prin prisma inedită a liniei, fie prin cultul adus formei în starea ei esențializată. (I.P.)

Bibliografie

CRUCERU, Florica, NANU, Adina, “Spiru Chintilă”, Ed. Meridiane, București, 1989

Dimensiuni

width 64 cm, height 56 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, S. Chintilă

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Turci la cafenea

14. Turci la cafenea

Iosif Iser

    Estimare EUR 5.000 - 7.000
    Adjudecat EUR 7.000
Tătăroaice la fântână

28. Tătăroaice la fântână

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 3.750
Cişmeaua din Balcic

8. Cişmeaua din Balcic

Gheorghe G. Vânătoru

    Estimare EUR 4.500 - 6.500
    Adjudecat EUR 5.500
Nud

34. Nud

Gheorghe Ionescu Sin

    Estimare EUR 1.000 - 1.500
    Adjudecat EUR 800