Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







121. Canceu cu garoafe [cca. 1923]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

121. Canceu cu garoafe [cca. 1923]

1882, Ianca, Brăila - 1939, Bucureşti

Estimare:
EUR 3.500 - 5.500
Adjudecat
EUR 5.500

Bibliografie

SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, catalog expoziție, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1971.

ulei pe carton, 47 x 37 cm, semnat stânga jos, cu negru, ”Teosion”

Ion Theodorescu-Sion își dezvoltă preocuparea pentru rigurozitatea desenului sub îndrumarea profesorilor săi: George Demetrescu Mirea, Jean Paul Laurens sau Luc Olivier Merson. Îndeosebi în creația sa de început vom întâlni influența unor artiști pe care Theodorescu-Sion a avut ocazia să îi admire în peregrinările sale prin muzeele lumii. Pictura lui se apropie, așadar, de cea a unui Corot, Courbet sau Renoir; însă vom găsi mai cu seamă asemănări cu opera lui Derain sau Cézanne. De la acesta din urmă artistul român preia apetența pentru simbol și constructivism, ușor de identificat și intuit de-a lungul întregii sale opere. Naturile statice ni-l relevă pe Sion drept maestru al culorii și al construcției. Vom identifica, prin urmare, mai multe perioade cromatice, fiecare având în centrul său o anumită nuanță dominantă. Vom întâlni însă, cu precădere în naturile statice, o perioadă eminamente coloristică, în care se remarcă totodată geometrizarea voită a formelor. Picturalitatea motivului îl va inspira pe Sion să redea constant în pânzele sale lumea florilor. Garoafe, crizanteme sau trandafiri vor fi așezate în ulcele și vase colorate, cu specific tradițional, plasate lângă boluri sau farfurii cu fructe. Artistul va respecta principiile simetriei clasice și își va organiza compozițiile în funcție de acestea, având în vedere centrarea motivului; însă se vor face remarcate și operele în care nu mai ține cont de aceste rigori și optează pentru asimetrii sau scheme compuse. Îl preocupă în mod deosebit studiul și reprezentarea luminii (atât lumina solară, naturală; cât și cea provenită de la surse alternative), accentuarea umbrelor, ocuparea întregii suprafețe de lucru și modul în care distribuie și amplifică linia, formele sau volumele. Un buchet de garoafe roșii ocupă prim-planul lucrării, așezat răzleț într-un ulcior de ceramică populară din zona Turda. În buchetul din vas apare și o garoafă albă, care oferă contrast de lumină și echilibrează compoziția, dat fiind faptul că reprezentată pe suprafața vasului întâlnim, pe linie oblică ascendentă, desenată o floare similară. Alte câteva flori sunt așezate lângă vas, ca și când buchetul a fost prea bogat, iar vasul prea mic. Fundalul este simplu, în tonuri pământii, cu tușe largi, iar atenția privitorului este captată în întregime de vasul cu flori. Opera amintește de numeroasele variante ale vaselor cu garoafe ale lui Ștefan Luchian și poate fi privită drept un exercițiu omagial.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Mar, 22 octombrie 2024 19:00
Întreabă-mă despre acest lot

Alte loturi asemănătoare

De la fântână

39. De la fântână [cca. 1923]

Nicolae Vermont

    Estimare: EUR 800 - 1.200
    Adjudecat EUR 4.500
Nud pe fotoliu

117. Nud pe fotoliu [anii '30]

Iosif Iser

    Estimare: EUR 4.000 - 7.000
    Adjudecat post-licitație EUR 4.000