214. Piaţa Tomis

1904, Brăila - 1979, Bucureşti

Estimare

EUR 1.500 - 2.500

Adjudecat

EUR 1.500

Sesiune

Mar, 18 decembrie 2018 19:30

La 3 mai 1904 se naşte la Brăila pictorul român Octavian Angheluţă. Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti în 1928, sub îndrumarea lui G.D. Mirea şi a lui Camil Ressu, tânărul Octav Angheluţă obţinea prima sa recunoaştere în spaţiul artistic românesc în anul 1929, la expoziţia Salonului Oficial, unde prezenta lucrările „Colţ de atelier” şi „Natură moartă”. După mai multe călătorii de studiu în ţară și în străinătate (1931, Franţa şi Italia; 1938, Olanda, Franţa şi Italia; 1953, ex U.R.S.S.) participă la expoziţii de artă în ţară şi în străinătate (Sofia, Helsinki, Veneţia, Moscova, Praga, Budapesta, Viena, Berlin, Philadelphia), deschizând zece expoziţii personale de-a lungul celor cinci decenii de pictură şi o expoziţie retrospectivă, către ultimii ani ai activităţii sale. Pictorul Octav Angheluţă a fost, de asemenea, director al Pinacotecii Statului, fondator al Asociaţiei Pictorilor şi Sculptorilor români, alături de Dumitru Ghiaţă, Ion Ţuculescu, Alexandru Moscu, Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, şi profesor la catedra de pictură a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. „Lucrările lui Octav Angheluţă se recunosc prin cromatica exuberantă şi prin structura echilibrată, dar mai ales prin nota de umor”, scria criticul Adina Nanu în catalogul dedicat artistului. (M.N.)

Dimensiuni

width 74.5 cm, height 50.5 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu violet, "O. Angheluţă, (1)975"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Tătăroaică privind marea

115. Tătăroaică privind marea [cca. 1934]

Nicolae Tonitza

    Estimare EUR 150.000 - 250.000
    Adjudecat EUR 210.000
Impresie de apus de soare la Veneţia

56. Impresie de apus de soare la Veneţia

Eustaţiu Stoenescu

    Estimare EUR 7.000 - 10.000
    Adjudecat EUR 7.000
Muză

108. Muză

Ion Irimescu

    Estimare EUR 1.000 - 1.800
    Adjudecat EUR 900
Nud în interior oriental

76. Nud în interior oriental

Pierre Auguste Bellet

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 5.500