Descriere

Influențat de creația lui Bourdelle și de cea a lui Ivan Meštrović, Boris Caragea avea să se impună în sculptura românească cu lucrări realizate în manieră realist-romantică, apropiată de concepțiile propuse de Bourdelle. Artistul dă dovadă de o forță materială impunătoare, dar și de capacitatea de a-și canaliza energia spirituală într-o serie de statui, monumente sau portrete. În ceea ce privește reprezentarea de față, este realizată în perioada 1930-1940 și înfățișează o figură feminină robustă, surprinsă în mers, ducând găleți de apă cu ajutorul cobiliței. Sculptura valorifică volumele compacte și expresia arhaică, sugerând demnitatea muncii cotidiene, stabilitate și forță. Mișcarea este redată prin dinamica trupului și prin poziția brațelor, element esențial în limbajul artistic al sculptorului. Femeia nu este reprezentată fragil sau idealizat, ci ca o prezență puternică, echilibrată, simbol al rezistenței și responsabilității. Lucrarea poate transmite ideea de forță fizică, rolul său în susținerea familiei și a comunității, unde aceasta devine o imagine-simbol a muncii satului românesc. În perioada anilor 1930 începe să realizeze lucrări inspirate din viața rurală și din lumea oamenilor simpli, abordate într-o manieră realist-romantică. Trupul este redat prin volume compacte și bine echilibrate. Atitudinea este una sobră, iar expresia feței sugerează concentrare și demnitate. Brațele și umerii susțin greutatea, evidențiind forța fizică și stabilitatea. Forma este una simplificată, dar puternică, nu există detalii decorative, iar accentul cade pe masivitate și echilibru, sugerând soliditatea și permanența lumii rurale, unde câteva exemple sunt: ”Materinitate” (1935), ”Carafă” (1968), ”Tătăroaică” sau ”Joc dobrogean”. Lucrarea transmite mai mult decât o scenă obișnuită din viața satului. Sculptorul transformă un gest cotidian precum căratul apei într-o imagine monumentală. Munca fizică nu este prezentată ca o povară, ci ca un act firesc, demn și esențial pentru comunitate, unde personajul feminin reprezintă și susține stâlpul familiei alături de gospodărie. Prin accentul pus pe masivitate, stabilitate și lipsa detaliilor decorative, lucrarea transmite ideea de soliditate și permanență a lumii rurale. Munca nu este prezentată ca o povară, ci ca un act firesc și esențial pentru comunitate, iar figura feminină devine un simbol al continuității, al responsabilității și al sprijinului familiei și gospodăriei. (S.S.)

Biografie

BARBOSA, Octavian, ”Dicționarul Artiștilor Români Contemporani”, Editura Meridiane, București, 1976. PAVEL, Amelia, ”Boris Caragea”, Editura Meridiane, București, 1970.

Dimensiuni

Lungime 21, Înălțime 56.5, Adâncime 16

Semnătură

semnat pe soclu, "B. Caragea"

Datare

1930-1940

Material

gips patinat

Locație

Artmark românia

Informații de cercetare

O variantă a operei se regăsește expusă în colecția permanentă de la Muzeul Național de Artă al României. O variantă a operei este reprodusă în ”Mircea Deac, 50 de ani de sculptură, Dicționarul sculptorilor din România (1890-1940)”, București, 2000, la pag 87. O variantă a operei este reprodusă în ”Mircea Deac, Sculptura în România secolele XIX-XX”, Editura Medro, București, 2005, la pag 60.