Icoană pe glajă, ”Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu, ramă pictată, tronând”, atribuit zugrav Petru din Topârcea, sfârșitul sec. XVIII, raritate extremă, de colecție
Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: <a href="/ro/contact">Contact</a>.
Icoană pe glajă, ”Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu, ramă pictată, tronând”, atribuit zugrav Petru din Topârcea, sfârșitul sec. XVIII, raritate extremă, de colecție
Descriere
Redat pe un tron ce amintește de icoanele brâncovenești, cu Evanghelia deschisă sprijinită pe genunchi și binecuvântând cu mâna dreaptă, Iisus este flancat de Fecioară și de Ioan Botezătorul, ținând filactere în mâini. Fondul alb este presărat cu stele albastre. Desen de o mare precizie, expresivitate a formelor, colorit vibrant. (A.D.)
Dimensiuni
Lungime 32, Înălțime 37.5
Material
tempera și foiță de aur pe glajă
Locație
Artmark românia
Informații de cercetare
Petru din Topârcea (cunoscut și sub numele de Petru Zugrav Topârcea, Petru Zugrav Popovici, Petru Zugrav) a fost un pictor muralist și iconar activ în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea. Originar din localitatea Topârcea (azi parte a orașului Ocna Sibiului, județul Sibiu), și-a desfășurat activitatea în localități din centrul și sudul Transilvaniei. Stilul său, de factură populară, se înscrie în tradiția postbrâncovenească a regiunii, cu influențe evidente din arta murală a sudului transilvănean. Având în vedere proximitatea Sibiului, este plauzibil ca formarea sa artistică să fi avut loc într-unul dintre centrele meșteșugărești active în această zonă. Icoanele sale se disting printr-o execuție meticuloasă, de fină inspirație miniaturistă, în care decorativismul joacă un rol central. Deși nu se remarcă printr-un desen riguros, lucrările lui impresionează prin paleta cromatică caldă și armonioasă, prin compoziția echilibrată și prin bogăția detaliilor ornamentale.