52. Cuplu

1908, București - 1993, Tel Aviv

Estimate

EUR 600 - 900

Sold

EUR 500

Session

Thu, 27 January 2011 00:00

Pictor, grafician, scenograf, designer Jean David a fost unul dintre numele de frunte ale modernismului israelian. Artistul originar din capitală s-a format Școala Națională de Artă din București, definitivându-și studiile la Academia Scandinavă și apoi la Academia Julian din Paris. Jean David a debutat în 1929 la Salonul Oficial de Desen și Gravură din București. Prima expoziție personală a deschis-o în anul următor, în foaierul teatrului din București. Prezența sa se face remarcată în rândul unui public restrâns. Eugen Ionescu publică o cronică favorabilă expoziției. Lucrările din tinerețe semnate de Jean David se apropie de expresivitatea senzuală a lui Modigliani. Recurge la deformare folosind principiul liniar al artistului italian, alungind fața și gâtul personajelor. Abstracția geometrică, liniară a gâtului lung, ca și abstracția ovalului reprezintă un ideal de frumusețe atins prin simplificare. Este preocupat de figura umană, nuduri feminine, portrete, pe care le pictează deconcentrat și echilibrat. Din 1932 devine preocupat de grafică și ilustrație. Se apropie de grupul avangardist care se întâlnea la Lăptăria lui Enache și începe să colaboreze cu ilustrații la diverse publicații ale vremii, în special la ”unu”. În același an ilustrează volumul lui Sașa Pană Viața romanțată a lui Dumnezeu. Cel mai important moment în evoluția carierei sale românești a fost participarea la expoziția internațională de la Paris, din 1937. Jean David a realizat împreună cu Ștefan Constantinescu o frescă de mari dimensiuni, foarte apreciată de publicul francez. Atât din cauza dificultăților financiare cât și a problemelor cauzate de antisemitism, Jean David se apropie de cercurile sioniste care activau la București. În 1938, când antisemitismul a devenit politică de stat, artistul decide să emigreze în Palestina. Se stabilește aici în 1942, trăind până la sfârșitul vieții în Israel. La numai 5 ani de la întemeierea statului Israel, în 1953, Marcel Iancu obține de la guvernul israelian acordul de-a întemeia o colonie artistică în satul Ein Hod, la poalele muntelui Carmel. Jean David răspunde prompt apelului lui Iancu, ajutându-l să-și ducă la bun sfârșit demersul întemeierii unei școli artistice israeliene. Jean David își împarte timpul între lucrul în atelierul din strada Hayarkon din Tel Aviv și activitatea din cadrul coloniei artistice. Creația sa evoluează în mai multe direcții, artistul fiind influențat de suprarealismul magic, expresionismul muzical și pop art, pe care le dezvoltă într-un stil foarte puternic personalizat. Lucrarea Cuplu reflectă preocupările sale pentru jocurile de linii. Deformarea mâinilor, pe care le mărește suprarealist conferă un caracter ludic compoziției. Cele doua personaje sunt schițate într-un limbaj modern, rezumativ. Interesul artistului se îndreaptă spre studierea atitudinii de moment, fiind evidentă intenția de-a surprinde mișcarea, clipa. (V.I.)

References

GAMZU, Haim, “Jean David Paintings Drawings 1970-1973 - Exhibition in the Tel Aviv Museum” (catalog), Tel Aviv, 1974

Dimensions

width 26 cm, height 26 cm, custom 26x26

Description

creion pe hârtie, semnat dreapta jos, în creion, Jean David

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Fetițe la pian

35. Fetițe la pian

Jean Alexandru Steriadi

    Estimate EUR 600 - 850
    Sold EUR 900
Fasan

1. Fasan

Theodor Aman

    Estimate EUR 500 - 800
    Sold EUR 1.200
Fetița cu ochi albaștri

72. Fetița cu ochi albaștri

    Estimate EUR 400 - 700
    Sold EUR 1.900
Ex libris

91. Ex libris

Marcel Chirnoagă

    Estimate EUR 1.000 - 2.000
    Sold EUR 1.000