8. Piața Mică din Sibiu

1904, Padina, Buzău - 1994, Zurich

Estimate

EUR 4.500 - 7.500

Sold

EUR 5.500

Session

Thu, 30 September 2010 00:00

Au parvenit istoriei artei româneşti puţine date despre biografia lui Padina, cel puţin despre primii 40 de ani de viaţă pe care i-a petrecut în ţară, până să se stabilească definitiv în Elveţia. A participat la Salonul Oficial si a fost colecţionat de Zambaccian, catalogul muzeului omonim cuprinzând 6 lucrări ale buzoianului, peisaje şi portrete. Pictorul apare pe simezele bucureştene în deceniul al treilea, debutul de la Salonul Oficial din 1936 fiind, probabil, momentul în care intră în vizorul colecţionarilor şi criticii de artă. Padina impresionează prin monumentalitatea picturală, construind tablouri infinit personale şi originale în rândul artei sfârşitului perioadei interbelice. Tematicile sociale sau cele ce emanau un pitoresc târziu sunt combătute de Padina în compoziţii eclectice, fiind unul dintre produsele originale ale vieţii artistice româneşti. Impresionează prin coerenţa discursului plastic-pictural, fiind inspirat de materialitatea culorii în conceperea şi traducerea naturii. Este un efervescent mânuitor al pastei bogate şi nu se sfieşte să arunce pe pânză culori din game diferite. Tuşele violente nu fac altceva decât să echilibreze viziunea senzorială confruntată cu peisajul, care de cele mai multe ori prezintă instanţe urbane, unde dinamismul şi forfota înlesnesc o exprimare visceral-emotivă a unui artist îndrăgostit de culoare. În mod elegant, Padina evită contradicţiile de valoare, dovedind dibăcie în prelucrarea paletei colo­­­ristice, cu ajutorul căreia construieşte exclusiv imagini de ansamblu. Pregnant vizual, Padina se înrudește cu Lucian Grigorescu, folosind sarabande coloristice identificabile cu cele ale maestrului dobrogean. Însă atmosfera creată este cea care se diferenţiază unitar, universul lui Padina fiind unul al melancoliei, al introspecţiei în faţa naturii urbane, așadar un proces relativ reversat faţă de bucuria senzorială pe care o întâlnim la Grigorescu. Suprapunerile volumelor de culoare oferă o materialitate excepţională pânzelor sale, evocând viitoarea textură expresionistă din pânzele lui Ţuculescu. Astfel, pictarea ulterioară şi revenirea pot explica încărcătura dramatică dată lucrării, ca o saturaţie a manierei impresioniste de a pune tuşă după tuşă pentru a surprinde impresia şi sentimentul spontan.

References

”Catalog (pictură, sculptură şi desen) Muzeul Toma Stelian”, Casa Școalelor, București, 1939 ”Catalog Muzeul K. H. Zambaccian”, Ed. Fondul Plastic, București, 1973

Dimensions

width 55 cm, custom 55x38,5

Description

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu roșu, Padina

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Trandafiri

27. Trandafiri

Ştefan Luchian

    Estimate EUR 25.000 - 35.000
    Sold EUR 50.000
Peisaj meridional cu ruine

47. Peisaj meridional cu ruine

    Estimate EUR 450 - 750
    Sold EUR 600
Buchet de flori

121. Buchet de flori

Simion Iuca

    Estimate EUR 300 - 400
    Sold EUR 250
Grădină

18. Grădină

Aurel Ciupe

    Estimate EUR 2.000 - 3.500
    Sold EUR 3.250