21. Nud în fotoliu

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimate

EUR 750 - 1.000

Sold

EUR 950

Session

Thu, 25 February 2010 00:00

Artistul s-a născut la Bârlad în 1886. În toamna anului 1902 s-a înscris la Şcoala de Belle Arte din Iaşi, la clasa profesorului Gheorghe Popovici. În anul următor, pe timpul vacanţei de vară, a participat la o excursie de documentare în Italia, alături de un grup de studenţi din Bucureşti şi Iaşi, condus de arheologul Grigore Tocilescu. În 1907 a fost obligat să se retragă de la examenul de licenţă în urma participării la manifestările studenţeşti organizate în favoarea ţăranilor răsculaţi, artistul având orientări social democrate În acelaşi an a plecat la München unde a studiat cu profesorul Hugo von Habermann care l-a încurajat să viziteze Italia pentru colecţiile de artă din muzeele publice. Din Italia s-a oprit la Paris, unde a fost acceptat în atelierul lui Edmond Aman Jean. Legătura cu ţara a ţinut-o mai ales prin ilustraţiile, desenele şi caricaturile pe care le-a trimis unor ziare şi reviste cum ar fi Arta română, Furnica sau Ilustraţiunea naţională. În 1912 a obţinut diploma de absolvire a Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, apoi s-a înscris la școala de ofiţeri în rezervă din Bucureşti. Patru ani mai târziu a fost mobilizat, ajungând ofiţer de unitate în Dobrogea, a participat la bătălia de la Turtucaia, în care a căzut prizonier, fiind închis în lagărul bulgar de la Kîrjali. După război s-a stabilit la Bucureşti şi a organizat alături de Zamfiropol-Dall şi Ştefan Dimitrescu o serie de expoziţii care urmăreau strângerea de fonduri pentru orfanii de război. În 1922, ca urmare a unei lungi călătorii în Transilvania, i-a cunoscut pe artiştii Coloniei de la Baia Mare. Un moment important l-a reprezentat organizarea Grupului celor patru, alături de Ştefan Dimitrescu, Oscar Han şi Francisc Şirato, grup care s-a impus atenţiei publicului prin expoziţia din 1926, prima dintr-o serie aşteptată de critică şi public. La începutul deceniului patru al secolului al XX-lea a descoperit frumuseţea Balcicului, cadrul realizării unor tablouri valoroase, precum Cafenea în Mangalia, Tătăroaică în albastru, Tefik, Case la Balcic şi altele. Artistul a fost încununat şi de laurii unor expoziţii din străinătate, cum ar fi Expoziţia de artă românească veche şi modernă de la Muzeul Jeu de Paume, din Paris (1925), Expoziţia internaţională de la Barcelona, unde a obţinut Marele premiu (1929), Expoziţia internaţională de la Paris (1937), unde a primit Diploma de onoare, Expoziţia românească de la New York (1939). Recunoaşterea publică s-a concretizat şi prin numirea ca rector al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, în 1937, obligaţie pe care nu a putut-o onora decât până în 1940. În 1964 i s-a organizat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti o amplă expoziţie retrospectivă, cu peste 450 de lucrări, şi o alta în 1979.

References

BREZIANU, Barbu, N.N.Tonitza, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1986 COMARNESCU, Petru, N.N.Tonitza, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962 Nicolae Tonitza, catalog de expoziţie, text de Georgeta Peleanu, Bucureşti, 1964 ŞORBAN, Raul, Tonitza, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973

Dimensions

height 20 cm, custom 22,5x20

Description

tuș și laviu pe hârtie, semnat dreapta jos, în creion, Tonitza

Research information

Lucrarea provine din colecția regizorului român (stabilit în Franța) Paul Barbă-Neagră

ADDITIONAL INFORMATION

For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.

For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.

Similar lots

Doamna profesoară

78. Doamna profesoară

Georgeta Năpăruş

    Estimate EUR 1.500 - 2.000
    Sold EUR 1.800

14.

Ştefan Luchian

    Estimate EUR 3.500 - 5.500
Vedută venețiană

17. Vedută venețiană

Letiţia Munteanu

    Estimate EUR 100 - 150
    Sold EUR 150