The photos of the lot are informative and indicative, and cannot provide a highly detailed view of the object from all angles. We recommend a careful physical inspection of the lot before bidding.
guașă vernisată pe hârtie, 34 cm, 34x46,5, semnat stânga jos, cu albastru, ISER
În peisajele lui Iser se distinge o formă de opoziţie faţă de conceptul şi procedeele artei impresioniste, în care accentul era pus pe percepţia senzorială şi reprezentarea naturii în conformitate cu realitatea subiectivă. În schimb, Iser practică o artă intelectualizată, care presupune observaţie şi analiză sistematică, epurare a imaginii de accidental şi găsirea unor forme simplificate prin care să reconstruiască natura în mod ideal (Al. Busuioceanu). De aici căutarea structurilor geometrice ale volumelor şi ordonarea lor în compoziţii construite laborios, cu o preocupare pentru redarea adâncimii planurilor.
Iser preferă în peisajul urban scenele cu pieţe, târguri şi iarmaroace în care apar aglomerări umane, urmărind contrastul dintre arhitecturile stabile şi mişcarea necontenită a oamenilor, pe care îi ilustreză în chip de siluete pestriţe ce animă strada. Imaginea nu este o clipă surprinsă în desfăşurarea vieţii oraşului, ci o impresie de ansamblu asupra lui, realizată folosind guaşele, care îi permite notaţii rapide. De formaţie desenator, Iser a găsit în tehnica guaşei similarităţi la nivelul modului de lucru, care necesită, în ambele cazuri, precizie şi putere de sinteză, îngăduind un ritm mai alert de schiţare. O considera cea mai potrivită pentru momentele în care se află în faţa motivului, a forfotei oraşului, pe care dorea să o consemneze, ajungând să stăpânească tehnica în mod desăvârşit. George Oprescu afirma, cu ocazia unei expoziţii în care Iser prezentase lucrări în guaşă, că, în ceea ce priveşte această tehnică, nu ar avea rival în pictura românească, remarcându-le în special pe cele vernisate, care căpătau strălucirea şi consistenţa uleiului.
„Verva lui de excelent desenator, din anii începutului, a continuat să se manifeste mai ales în aceste guaşe, unde întâlnim notaţii pline de farmec, a anume catifelare proprie acestei tehnici, ca şi o pregnanţă a culorilor, cărora, vernisându-le, le dă uneori vigoarea uleiului.” (Marin Mihalache)
For clarifications regarding the bidding procedure, hammer price costs, guarantee, payment, and collection terms for the winning lot, we recommend carefully reading/re-reading the Bidding Regulations.
For additional information regarding the lot and the auction, please contact the Art Consultants Department.