În verile petrecute la Baia Mare, Alexandru Ciucurencu se declară surprins de paleta expresivă a pictorilor maramureșeni și uimit de juxtapunerile cromatice pe care le propun aceștia. În 1930, după ce studiase la București cu G.D. Mirea și Camil Ressu, artistul lasă în urmă plaiurile natale și se îndreaptă către Paris. Fervoarea uneia dintre cele mai reputate capitale artistice europene ale secolului trecut îi lărgesc categoric orizontul imaginar și îi oferă noi posibilități de expresivitate plastică. În capitala Franței, Ciucurencu îi descoperă în marile muzee pe Hieronymus Bosch, Boticelli, Matisse, Picasso, Braque sau Cézanne. Revendicându-și în istoria artei autohtone titulatura de colorist, Alexandru Ciucurencu se consideră el însuși un continuator al unor pictori care au avut, de asemenea, o preocupare deosebită pentru culoare: Luchian, Ressu, Lhote sau Pallady. Știe să opereze cu setul de valori pe care îl dobândește sub îndrumarea lui André Lhote și preia, în cantități mult diminuate, din cubismul lui Cézanne, în timp ce opera lui Matisse îi va servi drept inspirație pentru valorificarea liniei și a culorii în creația sa.