Ion Țuculescu a avut un traseu artistic în care pasiunea pentru pictură a fost permanent alternată cu cea pentru ştiinţă. În 1929 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti, urmând în paralel cursurile Facultăţii de Știinţe Naturale. Absolvă medicina ”magna cum laude” și debutează ca profesor de științe naturale. Pe parcursul anilor de studiu a călătorit mult în afara ţării, în Turcia, Grecia, Egipt, Palestina, călătorii în care a făcut studii după peisaj. Se înfățișează în postura de pictor în anul 1938, în cadrul unei expoziții personale organizate în clădirea Ateneului Român. Înzestrat cu veleitățile autodidactului efectuează studii libere, ”după natură și după maeștri”, așa cum el însuși afirmă. Încă de la debutul său expozițional va fi întâmpinat călduros de unul dintre cei mai reprezentativi critici ai vremii, George Oprescu. Se inspiră de la Petrașcu, Andreescu sau Luchian, dar se oprește și asupra unui Van Gogh sau a unui Gauguin. Autodidact, pasionat de marile valori românești, de la Andreescu la creația tradițională - scoarțe sau ceramică, Țuculescu rămâne unic în istoria artei atât prin biografie, cât și prin limbajul plastic pe care îl introduce în peisajul picturii românești.