163. Marrakech [1929]

În timpul pregătirii sale pentru a deveni învăţător, Ştefan Popescu studiază desenul ca autodidact, până în anul 1893, când se înscrie la Academia de pictură din München, sub îndrumarea profesorului Nicolaos Gysis, de formaţie neoclasică. Timp de doi ani, îşi însuşeşte temeinic studiul desenului, însă trecând la partea de culoare, realizează limitările mediului academic în care predominau pictura în culori bituminoase. În 1900, după absolvirea Academiei, ajunge la Paris cu bagajul de cunoştinţe münchenez, pe care reuşeşte treptat să îl înlocuiască cu noile teorii despre culoare şi lumină, precum şi cu concepţiile moderne despre opera de artă. Vocaţia şi-o găseşte curând în peisajul în plein air, cu care ia contact în 1903, când se stabileşte pentru o perioadă în Bretania. Preocuparea sa pentru peisaj se constată din numeroasele opere de pictură şi grafică rămase, care afirmă o viziune artistică pornită din realitate şi conformă cu imaginaţia şi lirismul său. Cea mai mare parte a aceastora o constituie peisajele româneşti, artistul colindând Delta Dunării, Balcicul, Valea Râmnicului şi a Bistriţei, litoralul şi mai multe sate din Transilvania. Multe peisaje sunt realizate și în timpul numeroaselor sale călătorii, fie din anii de formație, fie din cei petrecuți în călătorii de studiu în Germania şi Franţa, apoi din Italia, Turcia şi nordul Africii. În ceea ce privește peisajul, drept gen artistic sub care și-a conturat stilul și a atins acea maturitate, Popescu a realizat imediat necesitatea călătoriei. Franța a reprezentat aproape 20 de ani sursa primordială de imaginar, Bretania și Provence-ul fiind pictate cu fervoare de unul dintre cei mai apreciați impresioniști români, ce evident căuta zonele propice unei practici tipice stilului abordat. În cursul anilor ’20 Popescu descoperă și Nordul Africii, care apăruse deja în pictura românească, în diverse ipostaze, la Samuel Mutzner(Tunisia, Maroc) sau M.W.Arnold (Egipt). Cea mai importantă campanie pe care o întreprinde pictorul nostru a avut loc în cursul anului 1929, când, alături de Veneția și Constantinopol, pictează și desenează cu aviditate Marocul, Algerul și Tunisul. Această serie de pictură și grafică ce a avut drept sursă viața și arhitectura tipic arabă avea să devină una dintre cele mai apreciate creații ale lui Popescu, începând cu 1930 când prezenta publicului bucureștean opera ultimului an. Desenele și picturile realizate în jurul Marrakechul sunt excelent reprezentate de pictura de față, ce este fără îndoială unul dintre vârfurile acelor creații. Intrarea pe Marea Poartă a vechii cetăți, ce surprinde o adevărată “procesiune” a negustorilor ce vin în capitala marocană este tratată de Ștefan Popescu într-o manieră monumentală, obligat parcă de instantaneu. Jocul cromatic este asigurat de apariția pitorească a zidurilor roșiatice ce acaparează orizontul, de deșertul ce pare că se strecoară până la porțile cetății cu a lui paloare nisipoasă, sau de cerul de un albastru tumultos, în depărtare. (I.P.)

Dimensiuni

width 100.5 cm, height 70.5 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat şi datat stânga jos, cu negru, "St. Popescu, (19)29"

Informații documentare

Opera a participat la Expoziția "Mari repere ale artei românești. Pinacoteca București în vizită la Galeria Artsociety", București. 2009 și este reprodusă în catalogul expoziției la pag. 44. Opera este reprodusă în "Carul cu boi. Pictura în România", Tudor Octavian, Monitorul Oficial, București, 2012, la pag. 156. Opera este clasată în categoria Fond a Patrimoniului Național Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii nr. 2211 din 11.04.2013.

Datare

1929

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.