33. Natură statică de atelier

1903, Ciucurova, Tulcea - 1977, Bucureşti

Estimare

EUR 8.000 - 15.000

Adjudecat

EUR 8.000

Sesiune

Joi, 20 februarie 2025 17:00

Ciucurencu admiră florile pictate de precursorii săi, îndeosebi pe cele ale lui Luchian. Se inspiră din opera artistului, însă florile sale rămân ancorate într-o repezentare în care accentul este pus mai cu seamă pe cromatică, în timp ce forma capătă valențe secundare. Obsesia culorii nu îl va părăsi niciodată pe artist, însă acesta își va îndrepta atenția către realizarea unei armonii compoziționale prin alăturarea luminii și a contrastelor. Ca succesor al post-impresionismului, dobândește câteva dintre caracteristicile acestui curent: autonomia culorii și folosirea nuanțelor puternice, vii, însă nu se sfiește să introducă și negrul în operele sale. Abilitățile desenatorului ni se relevă mai ales în contururile prin care artistul își definește subiectele reprezentate. Ciucurencu stăpânește cu desăvârșire știința potrivirii liniilor și a armonizării culorilor. Prezentat adesea drept un „colorist”, artistul se consideră el însuși un continuator al unor pictori care au avut, de asemenea, o preocupare deosebită pentru culoare: Luchian, Ressu, Lhote sau Pallady. Știe să opereze cu setul de valori pe care îl dobândește sub îndrumarea lui André Lhote: repartizează lumina gradual, urmând logica realității și distribuie cu măiestrie efectele cromatice.

Bibliografie

IONESCU, Radu, ”Ciucurencu”, Editura Semne, București, 1994. OPRESCU, George, ”Alexandru Ciucurencu”, Editura Meridiane, București, 1962.

Dimensiuni

width 60 cm, height 50 cm

Descriere

ulei pe carton subțire transpus pe pânză, semnat dreapta jos, cu gri, "AC"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Flori pentru rege

193. Flori pentru rege [2013]

Ştefan Câlţia

    Estimare EUR 400 - 600
    Adjudecat EUR 900
Purtătorul de ierburi

48. Purtătorul de ierburi [2013]

Ştefan Câlţia

    Estimare EUR 10.000 - 16.000
    Adjudecat EUR 35.000
Jertfă

212. Jertfă

Corneliu Ratcu

    Preț de vânzare EUR 483
Floarea-soarelui

208. Floarea-soarelui

Ștefan Mocanu

    Estimare EUR 400 - 600
    Adjudecat EUR 400