157. Peisaj la Veneția

1910, Craiova - 1962, Bucureşti

Estimare

EUR 900 - 1.600

Adjudecat

EUR 1.000

Sesiune

Mar, 20 februarie 2024 19:00

Reprezentant

În tinerețe, Ion Țuculescu a oscilat îndelung între știință și artă. Alege să studieze medicina în cadrul Universității din București și pictura ca autodidact. Absolvă medicina ”magna cum laude” și debutează ca profesor de științe naturale. Drumul profesional ales îi va permite, totuși, să cocheteze în continuare cu pictura. Se înfățișează în postura de pictor în anul 1938, în cadrul unei expoziții personale organizate în clădirea Ateneului Român. Înzestrat cu veleitățile autodidactului efectuează studii libere, ”după natură și după maeștri”, așa cum el însuși afirmă. Își va utiliza dubla vocație, de biolog și creator, pentru a transcrie pe pânză veritabile pagini de natură cu ingeniozitatea savantului. Reface călătoriile predecesorilor săi în orientul mediteranean și în importantele capitale occidentale și recuperează, astfel, materialul vizual necesar experimentelor plastice viitoare. Se inspiră de la Petrașcu, Andreescu sau Luchian, dar se oprește și asupra unui Van Gogh sau a unui Gauguin. Spațiul său plastic, infinit și cu materializări neobișnuite, este brăzdat de o luminozitate artificială și de o cromatică brutală devenită laitmotiv. Acordurile sale ornamentale sunt încastrate în accente de negru, nuanță pe care o asimilează din lucrările lui Petrașcu. Păstrează frânturi recognoscibile ale spațiului real din care se inspiră, însă le modifică în conformitate cu stimulii proprii. De la câmpurile de rapiță ori panoramările satelor românești și până la canalele venețiene, podurile din piatră și clădirile colorate ale Italiei, Ion Țuculescu ne poartă, cu ajutorul operelor sale, printr-o indiscutabilă călătorie în jurul lumii. Fie că lucrează în ulei, sau fie că transpune peisajul citadin în acuarelă, artistul are în vedere transformarea planșei într-un jurnal vizual al propriei sale vieți. Țuculescu rămâne în istoria artei românești drept amatorul devenit profesionist, cu o incomensurabilă putere de revitalizare a stilisticii desuete a artei populare.

Bibliografie

VLASIU, Ion, ”Ion Țuculescu”; Editura Meridiane, București, 1966. COMARNESCU, Petre, ”Țuculescu”; Editura Meridiane, București, 1974. CÂRNECI, Magda, ”Ion Țuculescu”, Editura Meridiane, București, 1984.

Dimensiuni

width 29 cm, height 23 cm

Descriere

acuarelă pe hârtie

Informații documentare

Opera a făcut parte din expoziția retrospectivă a artistului, Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 1999.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Peisaj nocturn din București

87. Peisaj nocturn din București [2005]

Dumitru Gorzo

    Estimare EUR 1.000 - 1.600
    Adjudecat EUR 2.250
Sena cu autoportret

127. Sena cu autoportret [2003]

Alma Redlinger

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 2.000
Grădină fantastică

50. Grădină fantastică

Florin Niculiu

    Estimare EUR 1.000 - 1.600
    Adjudecat EUR 2.250