28. Copiii pictorului

1872, Corni, Botoșani - 1944, Bucureşti

Estimare

EUR 6.000 - 10.000

Adjudecat

EUR 6.500

Sesiune

Mar, 29 mai 2012 00:00

În funcție de perioada în care critica s-a concentrat asupra creației sale, dar mai ales de temele concepute, regăsim un Băncilă implicat social, realizator al ciclului 1907, un Băncilă romantic, în învolburatele sale tablouri cu flori, un artist uneori interesat de peisaj, dar și un pictor al universului intim, familial. În cazul ultimei surse de figurativ discutăm în special despre portret, dar și despre compozițiile în care modelul acaparează întreaga perspectivă. Personajele ce se regăsesc în tabloul intim al omului Băncilă sunt evident cele ce îi alcătuiesc familia și aici menționăm mama artistului, soția și copiii, dar și alții (prieteni, copii, veri sau nepoți) ce s-au bucurat de prietenia unui personaj deschis și iubitor. Cele mai multe opere influențate de membrii familiei, de altfel și cele mai apropiate dintre personajele analizate de Băncilă, ne prezintă soția și copiii săi, fie în ipostaze clasice, fie în compoziții în care pictorul doar se folosește de modele în conceperea unor scene de gen. Una dintre cele mai relevante uleiuri ale acestei ultime categorii picturale este “Historia” (1912), operă în care Băncilă pictează un grup de școlari, în mijlocul cărora o regăsim pe soția sa în postură de educatoare, prezentându-i fiului său o lecție de istorie recentă (răscoala de la 1907). Ana Băncilă este totuși reprezentată și în rolul soției pictorului, într-un mediu familial, în uleiul pictat de acesta în 1915, “Ana Băncilă în grădină”. Copiii pictorului sunt și ei integrați în multe alte opere de factură familială: “Historia”, “Încurcat în socoteli” (Muzeul de Artă Constanța), “Micul răzvrătit” sau “Flămândul”. Fiul pictorului, Grigore, pare a fi preferatul lui Băncilă, având în vedere multitudinea ipostazelor în care îl modelează în opere ce se întind pe parcursul a aproape 10 ani, însă în uleiul realizat în 1914 – “Copiii pictorului”, acesta este pictat în aceeași notă sentimentală ca și sora sa. Chiar dacă maniera de prezentare ne amintește de tehnica împrumutată în perioada studiilor muncheneze, prin folosirea unor tonuri neutre, Băncilă se apropie totuși de o portretistică intimă folosindu-se de aceleași unelte picturale pe care le regăsim și în celelalte teme ale sale. Această capacitate a pictorului ne arată iscusința, dar mai ales perseverența în păstrarea unui stil ce îl face celebru și recunocut, indiferent de universul figurativ abordat. (I.P.)

Bibliografie

COMAN Anton, ”Octav Băncilă”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1954 DREPTU Ruxandra, ”Băncilă”, Ed. Meridiane, București, 1987

Dimensiuni

width 55 cm, height 47 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta sus, cu negru, Octav Băncilă, 1914

Informații documentare

Proveniență: licitaţia Artmark, 10 decembrie 2009, lot 64. Opera este reprodusă în catalogul “Octav Băncilă”, Ruxandra Dreptu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987, p. 75, cat. 26

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Înger de dimineață

40. Înger de dimineață

Francisc Chiuariu

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 3.000
Don Quijote

43. Don Quijote

Ana Ruxandra Ilfoveanu

    Estimare EUR 1.000 - 1.800
    Adjudecat EUR 2.400
Madonă cu îngeri

50. Madonă cu îngeri

Aurel Naray

    Estimare EUR 1.400 - 2.400
    Adjudecat EUR 6.500