8. Peisaj din București [1945]

1903, Ciucurova, Tulcea - 1977, Bucureşti

Estimare

EUR 6.000 - 9.000

Adjudecat

EUR 6.500

Sesiune

Joi, 16 februarie 2023 19:00

În vremea uceniciei sale sub aripa zugravului Mihail Paraschiv, Ciucurencu învață cum să armonizeze culorile și cum să se joace cu liniile. Perioada de studii de la Paris îi stârnește interesul pentru Matisse, de la care se va inspira, de asemenea, în valorificarea liniei și a culorii în opera sa. „Poet al priveliștilor românești”, după cum îl numește Dan Grigore în volumul dedicat, Ciucurencu realizează un peisaj încărcat de lirism, în care intuiția picturală aduce vibrația culorii mai aproape de privitor. Linia apare în pictura artistului într-o ipostază precisă și puternică. Linia capătă valențele unui element al semioticii plastice, îmbinându-se armonios cu accentele de culoare care răzbat din liniștea peisajelor. Ciucurencu nu depășește limita declamativului, ci rămâne, cumpătat, în limitele compoziționale impuse de el însuși. Folosește și modelează culoarea pentru a sugera planuri distincte, dar și adâncimea spațiului și a obiectelor redate. În „Peisaj din București”; culoarea luminoasă și accentele puternice sau pastelate coexistă armonios cu liniile în nuanțe de negru, care descriu mai mult decât un simplu contur al obiectelor reprezentate.

Bibliografie

GRIGORE, Dan, „Ciucurencu”, Editura Meridiane, București, 1965. JIANU, Ionel, „A. Ciucurencu”; Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958. OPRESCU, George, „Alexandru Ciucurencu”, Editura Meridiane, București, 1962.

Dimensiuni

width 45 cm, height 38 cm

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat și datat dreapta jos, cu albastru, ”AC, (1)945”

Datare

1945

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare