63. Flori și evantai [anii '30]

1871, Iaşi - 1956, Bucureşti

Estimare

EUR 20.000 - 30.000

Adjudecat

EUR 24.000

Sesiune

Joi, 23 aprilie 2026 18:00

Naturile statice ale acestuia aparțin în principal perioadei sale de maturitate artistică care se încadrează în perioada anilor 1910-1930, unde în această etapă stilul artistic de creație este deja pe deplin format și asimilează din ce în ce mai mult influențele post-impresioniste și cele ale lui Cézanne, unde câteva exemple sunt: ”Natură statică cu flori roșii” (1940-1947), ”Natură statică cu ziar și crăițe”, (anii 30), ”Interior cu tufănele”, (1925-1928) sau ”Interior cu vas cu salvie”, (1930-1935). Pictura devine mai echilibrată, meditativă și cu o mare atenție asupra structurii și culorii. Centrul de interes al lucrării este redat de o natură statică cu floare galbenă evantai și bombonieră verde, unde un echilibru evident se remarcă și în cazul alcătuirii formelor și cromaticii, fundamentate pe care acesta le îmbină armonios pentru a creea raporturi și nuanțe compoziționale deosebite lucrării sale. Mai mult decât o natură statică, în această lucrare fiecare obiect este purtătorul unui sens, iar alăturarea dintre ele și culorile calde pe care Pallady le-a ales creează un sentiment de melancolie, evadare și visare pe care artistul vrea să-l transmită prin intermediul acestora, precum ideea scurgerii timpului și a vieții: florile pot sugera în viziunea sa tinerețea datorită culorii naturale și proaspete a acestora, evantaiul simbol istoric al feminității, modei, rafinamentului și statutului social, iar bomboniera verde poate sugera rafinamentul estetic sau mici amintiri dulci ce pot fi dăruite și împărtășite persoanelor dragi, celebrând cu acestea momente de bucurie. Florile, în special culoarea galbenă este un simbol puternic al soarelui, energiei, bucuriei și optimismului, fiind asociată frecvent cu creativitatea și căldura sufletească. Artistul nu caută să redea cu detalii fotografice elementele recuzitei sale, ci tinde să surprindă atmosfera și esența acestora prin artificii cromatice, refractări ale luminii și unduirea liniei. Florile se află într-o vază albastră cu picior pe masă, unde lângă aceasta se află o bombonieră verde alături de un evantai. Natura statică realizată de Pallady depășește simpla reprezentare a unor obiecte cotidiene, transformându-se într-o meditație subtilă asupra timpului, existenței și identității artistului. Floarea, bomboniera și evantaiul devin repere ale unui univers interior dominat de reflecție, cultură și sensibilitate, unde, echilibrul cromatic și rafinamentul compozițional nu urmăresc fidelitatea formei, ci revelarea esenței lucrurilor, invitând privitorul la contemplare și visare.

Bibliografie

CEBUC, Alexandru, „Pallady”, Editura Monitorul Oficial R. A., București, 2008. ȘORBAN, Raoul, „Theodor Pallady”, Editura Meridiane, București, 1975.

Dimensiuni

width 55 cm, height 65.5 cm

Descriere

ulei pe pânză lipită pe carton, semnat central în creion, în monogramă ”TP”

Datare

anii '30

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare