7. Ciobănaș pe Valea Doftanei [1890-1900]

Ultima etapă a operei lui Nicolae Grigorescu marcheză un punct culminant în arta românească. Atât evoluţia artistică a pictorului, cât şi tehnica acestuia le-au depăşit pe cele ale contemporanilor săi. Principalele problematici ce l-au preocupat aveau să se resimtă, mai ales după dispariţia lui, în soluţiile adoptate de alţi artişti români: Luchian, iar mai târziu, Camil Ressu, şi-au canalizat eforturile creative către alte planuri decât cele cu care ne obişnuiseră. După 1906, Jean Al. Steriadi şi N. Dărăscu aveau să trateze problemele impresioniste cu un alt spirit, în totalitate nou. Însă marele merit al lui Grigorescu constă în extraordinarul contact al acestuia cu natura, un contact mai mult vizual decât raţional. Pentru a reuşi penetrarea tuturor misterelor naturii şi analizarea fenomenelor naturale, până la cel mai subtil ultim efect, ochiul pictorului român trebuia să fi fost de o conformaţie particulară şi de o extremă sensibilitate. Arta lui Grigorescu din ultimii zece ani de viaţă înfăţişează acel rafinament, rezultat al folosirii nuanţelor luminoase ce par a transforma fenomenele din natură. Problematica luminii a fost îndelung studiată de către Grigorescu, sub toate aspectele sale, iar arta acestuia nu are nicio tendinţă spre abstractizare. Fără vreo apartenenţă la domeniul raţionalului, creaţia lui Grigorescu este rezultatul propriilor observaţii făcute în mijlocul naturii. Lumina poate fi o feerie pentru spectator, însă în realitate aceasta este la fel de concretă ca şi forma care de altfel există, pentru pictor, în funcţie de lumină. Cu aceste tendinţe, adăugate la marile sale realizări, ultimii ani ai creaţiei grigoresciene au marcat apogeul artei sale. Liric prin intermediul propriilor sentimente – aşadar, impresionist – Nicolae Grigorescu a transmis acelaşi lirism şi operei sale de maturitate. Pentru pictorul impresionist, cerul, pământul, întregul cosmos sunt culoare, sunt tuşe în nuanţe diferite sub efectul luminii soarelui. Uşoara atingere a tuşelor de culoare este ca o delicată notă dintr-o melodioasă vocaliză. Există o diferenţă substanţială între impresionismul francez şi realizările lui Grigorescu. Pentru acesta din urmă, subiectele tablourilor sale nu au acel aspect „pulverizat”, ca efect al razelor soarelui. Grigorescu adoptă tehnica plein-air-ului, pe care o stăpâneşte prin mijloace proprii, ce se detaşează atât de arta maeştrilor de la Barbizon, cât şi de cea a impresioniştilor. Pentru acesta, pictura a fost înainte de toate o artă a culorilor, în care pictorul român a urmărit transfigurarea motivului cu ajutorul senzaţiilor date de lumină. Centru al naturii, tânărul ciobănaş prezent în opera „Ciobănaş pe Valea Doftanei”, databilă în ultimul deceniu al secolului XIX, se comportă firesc, fără gesturi care să alude la reprezentarea ţăranului-idee - acea atitudine de reculegere specifică primelor opere grigoresciene - unde se resimţea ceva din spiritul lui Millet. El formează un cadru unic cu pământul dealurilor, cu copacii, cu linia cerului reprezentat, cărora le aparţine în mod intim. Cu o mare sinceritate şi pasiune, cu acea trăire profundă a temelor sale rurale, pictorul Nicolae Grigorescu a reuşit să surprindă exact imaginea vie, specifică ţării sale, pe care nimeni – aşa cum consemna Nicolae Iorga – „n-a fost în stare să ni spuie....că ţara noastră, ţara neamului nostru are acest cer, această lumină, aceste perspective şi că fiii ei cei mai adevăraţi, sub pânzăturile lor aspre, au, când sunt veseli, acest zâmbet şi acest înţeles în ochii adânci atunci când îi fura taina vieţii sau a firii.” (din DRĂGUŢ, Vasile, FLOREA, Vasile, GRIGORESCU, Dan, MIHALACHE, Marin, „Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 152) Din numeroasele personaje ce alcătuiesc universul creaţiei grigoresciene, iese uşor în evidenţă dorinţa artistului de selectare a anumitor repere: o anume regiune (cea de deal), o anumită vârstă pentru personajele sale (cea a tinereţii), un anumit anotimp (cel însorit al verii), eliminând astfel acele aspecte ale realităţii care puteau aduce tristeţe operelor sale. În pofida unilateralităţii ei, imaginea ţăranului român grigorescian este plină de semnificat şi autenticitate. O analiză detaliată a „ciobănaşilor” lui Grigorescu ne-a oferit-o Alexandru Vlahuţă: „În picioare, în atitudinea lui obişnuită, de o firească eleganţă, cu palma stângă pe măciuca ghioagei, cu braţul drept adus ca un arc, sprijinit pe mâna stângă, se uită-n adâncul zărilor, cu ochi cari mai mult gândesc decât văd; lângă el, câinele lui cel mai iubit stă parcă în aşteptarea unui cuvânt, a unei porunci. E tăcere, - nu se aude decât ronţăitul oilor cari pasc mai prin apropiere şi, din când în când – cling, clang – tilinca sutaşelor” (v. ”Pictorul Nicolae Grigorescu. Viaţa şi opera lui”, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1910). În trăsăturile atât de tipice ale compozițiilor ce surprind ciobănași, opera de față își împroprietărește toate calitățile, poetice și estetice, pe care Grigorescu le-a stăpânit atât de convingător. Dincolo de discuția despre tema acestui ciclu, realizat aproape exclusiv în ultimii 15 ani de carieră, nu putem exclude discuția despre iscusința cu care pictorul se folosește de suprafața de pictare. Panelul de lemn, de dimensiuni mici, propice unor experimente chiar în fața motivului, este folosit deseori cu latura mare pe verticală, imprimând operei o verticalitate în plus – având deja în vedere postura ciobănașului. Utilizând cu iscusință și celelalte elemente constitutive ale planurilor picturale, Grigorescu imprimă operei o notă de monumentalitate lirică, coroborând elementele ce țin de tehnică compozițională cu mici artificii simboliste - postura idilică a ciobănașului ce stă cu spatele, gânditor. (I.P.)

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 DRĂGUŢ, Vasile, FLOREA, vasile, GRIGORESCU, Dan, MIHALACHE, Marin, “Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970) ENACHE, Monica (şi alţii), ”Grigorescu – pictor al naturii, (catalog)”, MNAR, 2008 VLAHUŢĂ, Alexandru, ”Pictorul Nicolae Grigorescu. Viaţa şi opera lui”, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1910 WOINAROSKI, Cristina et alia, "Lotizarea și Parcul Ioanid", Simetria, București, 2004

Dimensiuni

width 20 cm, height 39 cm

Descriere

ulei pe lemn, semnat dreapta jos, cu roșu, Grigorescu

Informații documentare

Proveniență: colecția Gheorghe Cantacuzino - Râfoveanu (1845 - 1898). Gheorghe Cantacuzino - Râfoveanu a fost unul dintre membrii de seamă ai partidului liberal în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cu studii la Paris, unde absolvea Facultatea de Matematică, Cantacuzino - Râfoveanu va intra de tânăr în politică, devenind în scurt timp un prieten intim al lui Ioan C. Brătianu.La doar 31 de ani, în 1876, era numit secretar general în Ministerul Finanțelor, domeniu în care a Enabled până la sfârșitul vieții.Ultimul post ocupat a fost cel de Ministru al Finanțelor, în perioada 1895-1898, momente în care ocupa și postul de director al ziarului "Voința Națională".

Datare

1890-1900

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.