Părăsind cursurile Şcolii de Beaux-Arts din Paris pentru a se alătura coloniei artistice de lângă pădurea Fontainebleau, Nicolae Grigorescu s-a format în jurul unor artişti precum Camille Corot, Gustave Courbet sau Jean-François Millet. Grigorescu a asimilat şi a filtrat experienţele acestora, opera sa din perioada de început invocând liric măreţia naturii - aceeaşi care răzbate şi din pictura lui Corot - realismul lui Courbet şi figura ţăranului, aşa cum descinde din arta lui Millet. Perioada de la Barbizon a constituit una dintre premisele esenţiale ale formării viziunii sale profund originale, marcată de opţiunea pentru realism şi limbaj spontan. De la Barbizon și până la Câmpina, preocuparea principală a artistului român va gravita în jurul naturii. Opere precum ”Munteanca”, ”Țigancă din Ghergani” sau ”Ghiocel” vor deveni reprezentative pentru întreaga sa creație. Întâlnirile pictorului cu țărăncuțele-protagoniste ale operei sale se petrec pe fondul călătoriilor efectuate de Grigorescu la Rucăr, pe valea Dâmboviței, la Câmpina, Ghergani, în Buzău ori Moldova. Artistul ridică omul de la sat la rang de nobilitate plastică și realizează veritabile panoramări ale spațiului rural românesc. Pictează cu o desăvârșită libertate siluetele de țărani surprinși în ipostazele vieții pastorale cotidiene, iar carul cu boi devine ciclul tematic preferat al lui Grigorescu îndeosebi în faza de maturitate a operei sale.