Bibliografie

BLAZIAN; Henri B., “Pallady”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă”, Bucureşti, 1958 CEBUC, Alexandru, „Theodor Pallady”, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008 GEORGESCU, I. L., „Pe urmele lui Theodor Pallady”, Ed. Lex, Bucureşti, 1998 JIANU, Ionel, „Pallady”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 MIHALACHE, Marin, Pallady – mărturii, Ed. Dacia, Cluj, 1971 NANU, Adina, Theodor Pallady, Ed. Meridiane, 1963 RESSU, Camil, Cuvântare ţinută la deschiderea expoziţiei Pallady – 5 mai 1955 ŞORBAN, Raoul, Theodor Pallady, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

ulei pe carton, 55 x 46 cm, semnat jos, la mijloc, cu verde, TP şi cu roşu T. Pallady

Pallady este un pictor al mediului citadin, mai mult la nivelul structurii conştiinţei sale şi mai puţin în ceea ce priveşte elementele care l-au inspirat şi i-au alimentat opera. Atitudinea sa faţă de viaţa urbană a fost, la început, una de observaţie neimplicată, apoi de retragere treptată din sfera cotidianului în lumea sa interioară. Transformările în raportarea la lumea urbană sunt ilustrate de restrângerea treptată a orizontului tematic al operei sale, format iniţial din peisaje şi nuduri en pein air, apoi peisaje văzute prin fereastra deschisă a încăperii sale, pentru ca ulterior să se concentreze exclusiv asupra subiectelor aflate în intimitatea atelierului său. Din meditaţia asupra relaţiei dintre spaţiu, obiectele care îl populează şi personajele care îl animă, Pallady a creat „o poezie a interioarelor”1, marcată de melancolie şi reverie. În lumea familiară a atelierului, a compus regii pentru compoziţii cu nuduri şi naturi statice, alăturând obiecte obişnuite pentru a obţine acorduri de linii, forme şi culori, dar şi raporturi între semnificaţii. Lucrurile pe care Pallady le aşează pe pânză după propriul ideal de ordine îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană, iar aparenţa fidelă realităţii nu mai este necesară. Inspi- rat de opera lui Cézanne, construieşte compoziţii eliberate de convenţia asemănării cu natura, precum şi de orice efecte deco- rative, căutând să transmită stări ale unei realităţi subiective. Naturile moarte ale lui Pallady sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se afla cu societatea vremii şi expresia aspiraţiei sale spre o lume mai bună. Obiectele nu apar niciodată incidental în regia interioarelor lui Pallady şi nici doar pentru estetica volumelor lor, ci sunt alăturate pentru a comunica un mesaj, în maniera în care artistul înţelege să o facă, refuzând recursul la naraţie. Narghileaua, afară de aportul formei sale exotice la întregul compoziţional, sugerează atmosfera confortabilă, relaxată şi meditativă, caracteristică practicii tradiţionale orientale. Casetele, închise şi deschise, dar păstrând mereu misterul asupra conţinutului lor, apar frecvent reprezentate în pictura sa, la fel ca şi lămâia, în cele mai neobişnuite alăturări, acestea fiind conferite cu simboluri împrumutate sau atribuite de către Pallady. 1) Raoul Şorban, Theodor Pallady, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975, p. 27

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.