4. Melancolie

1880, Bucureşti - 1956, Bucureşti

Estimare

EUR 500 - 750

Adjudecat

EUR 400

Sesiune

Joi, 27 ianuarie 2011 00:00

Prima fază a studiilor pe care le întreprinde Steriadi se consumă în ţară, la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, între anii 1896 până în 1901. În acest an artistul reuşeşte să câştige o bursă de studii în străinătate şi va pleca pentru doi ani la München, care la acea dată încă reprezenta centrul cultural prefe­rat de bursierii români. În capitala bavareză Steriadi va studia în mai multe instituţii şi şcoli particulare de pictură şi grafică, începând cu pregătirea în atelierul particular al lui Moritz Weinholdt. Odată cu admiterea în cadrul Academiei Regale artistul va intra în atelierul lui Wilhelm von Diez, personalitatea cea mai reprezentativă a acelei perioade. În plus, Steriadi va mai studia şi cu Gabriel von Hackl, profesorul de desen, şi el unul dintre cele mai impozante figuri ale Academiei. Probabil dezamăgit de calitatea lecţiilor de desen înrădăcinate în academismul tipic german, Steriadi optează să se înscrie în paralel la şcoala particulară de grafică a lui Heinrich Wolff şi a lui Ernst Neumann. Perioada de studii va reprezenta cel mai important moment al şederii lui Steriadi în München, cel puţin din punct de vedere al dezvoltării sale ulterioare ca gravor şi grafician. Wolff, un personaj deosebit, precoce, fiind cu doar 6 ani mai în vârstă decât artistul nostru, stăpânea cu virtuozitate tehnicile gravurii, de la xilogravură şi gravură în cap de fibră, până la acvaforte, acvatintă, litografie sau manieră neagră. Ce rămâne remarcabil este alegerea tânărului Steriadi, care la doar 21 de ani înţelegea necesitatea diversităţii artistice, dând dovadă de maturitate asupra propriului traseu în această carieră. Curiozitatea intelectuală îl stimulează pe Steriadi în a practica gravura, în special acvaforte, cu care se va familiariza în anii petrecuţi în Bavaria. Lucrarea "Melancolie" este realizată în acvaforte, iar datarea şi localizarea fixează momentele în care Steriadi lucra în atelierul lui Wolff, sub îndrumarea căruia practica gravura. În dimensiuni reduse, artistul ne prezintă un cap de studiu, un portret al unei tinere. Fin modelat, expresivul cap de femeie este dovada calităţilor de bun desenator, dar şi de bun portretist ale artistului, fiind un exemplu elocvent pentru parcursul ulterior al lui Steriadi.

Bibliografie

DAN, Călin, “Jean Al. Steriadi”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988 DAMADIAN, Liza, ”Catalog Expoziţia Jean Al. Steriadi”, Bucureşti, 1974

Dimensiuni

width 9 cm, height 12 cm

Descriere

acvaforte și acvatintă, semnat, datat şi localizat dreapta jos, în creion, Jean Alex Steriadi, 1902, München

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Chibutz

60. Chibutz

Marcel Iancu

    Estimare EUR 500 - 750
    Adjudecat EUR 1.000
Portretul Drei. Elisei I.

24. Portretul Drei. Elisei I.

Camil Ressu

    Estimare EUR 600 - 900
    Adjudecat EUR 1.000
Alchimist

101. Alchimist

Sorin Ilfoveanu

    Estimare EUR 500 - 800
    Adjudecat EUR 3.500