170. Dimineață însorită [1962]

La vârsta de doar 14 ani, Sever Burada expunea desene în vitrina magazinului de rame al lui David Felber din Craiova. Se va face astfel remarcat de către pictorul Eustațiu Stoenescu, care îl va invita să picteze peisaj, en plein-air, alături de el și Gheorghe Baba, tatăl pictorului Corneliu Baba. Tot la recomandarea lui Stoenescu, Sever Burada va ajunge în atelierul lui G.D. Mirea, care va susține, de asemenea, veleitățile artistice ale tânărului. Momentul care ar fi trebuit să marcheze inițierea sa în viața studențească va fi umbrit, din nefericire, de debutul celui Dintâi Război Mondial, astfel că în loc să aprofundeze tainele artei, va fi trimis la oaste. În anul 1914 este repartizat, așadar, la Regimentul I Infanterie Dolj. Pe lângă instruirea în cadrul școlii pregătitoare de ofițeri în rezervă, Sever Burada își continuă manifestările artistice și realizează mai multe desene, îndeosebi portrete ale camarazilor săi. În anul 1916 este ținut prizonier în lagărul de la Haskova, Bulgaria urmând să fie eliberat în anul 1918. Întors acasă, va studia Belle Artele la București, va participa la numeroase expoziții și va primi o bursă care îi va facilita plecarea la Paris, unde va studia, va vinde câteva dintre tablourile sale și va întreprinde mai multe călătorii. Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial va coincide însă cu începutul exilului său din viața social-artistică autohtonă. În 1943, Sever Burada este trimis ca paznic la gulagul Vapniarka din Transistria, fapt care, în anul 1945, va conduce la blamarea și arestarea artistului pentru comiterea crimelor de război. Va reuși, totuși, să trimită o ultimă scrisoare fratelui său Aurel și surorii sale Cornelia, în care își exprimă nevinovăția și declară că totul ”este o înscenare și o răzbunare”: pedeapsa capitală care i se atribuie inițial se va transforma ulterior în închisoare pe viață, urmând ca în final să fie redusă la 15 ani de închisoare și 3 ani de domiciliu forțat. Însă această eliberare va coincide cu excluderea sa din Uniunile și Sindicatele Artiștilor și implicit cu privarea dreptului său la pensie, pedeapsă căreia i se alătură și interzicerea citării numelui și a creației sale. Sever Burada va fi nevoit, astfel, să ducă un trai precar, marcat de lipsuri. Nu se va putea muta în capitală – în lipsa unei locuințe și a unui act de identitate – așa că îi va fi atribuit un ”domiciliu obligatoriu” în Valea Călmățuiului – acolo unde va cunoaște ”clipe de adâncă reculegere”, după cum avea să îi mărturisească fiicei sale mai târziu. Pictor profund interiorizat, își va așterne singur, sub forma unor jurnale, trăirile cotidiene din perioada domicilierii sale forțate în Bărăgan. Își va cuprinde memoriile în chenare acuarelate, pe hârtie de maculator școlar și va desena adesea direct pe pagina cu text a jurnalului. Traiul precar și lipsa de materiale a artistului se va face resimțită prin utilizarea la maximum a potențialului fiecărei bucăți de hârtie ce-i va trece prin mâini, astfel că schițele și desenele sale își vor face apariția pe scrisori ori resturi de hârtie. Perioada eliberării va coincide cu însușirea unor teme precum divinitatea ori maternitatea, pe care artistul le va reitera constant în diferite ipostaze, profitând de mediile tehnice pe care le avea la dispoziție. Într-o lucrare dedicată imaginii fiicei în fragedă pruncie regăsim, spre exemplu, o tehnică inedită: pictorul devine un fin cunoscător al botanicii și utilizează pigmenți din plante și un amestec de praf pentru a obține o cromatică deosebită. Nu poate fi vorba însă de un experiment propriu-zis, ci mai degrabă de o lipsă acută de materie primă și o nevoie pregnantă de a-și continua manifestările artistice. În portretul de față identificăm trăsăturile Lilianei, fiica sa, cea care s-a ocupat îndeaproape de cercetarea și inventarierea operei tatălui său după trecerea în neființă a acestuia. Născută la 27 iulie 1926, Liliana va duce mai departe traiul anevoios inițiat de tatăl său. Își va pierde mama, pictorița Maria Sofletea, la doar 13 ani, iar de prezența tatălui se va bucura doar scurte perioade de timp. În anul 1945, încarcerat fiind, artistul trimite o ultimă misivă familiei sale, în care îi roagă pe frații săi să aibă grijă de fiica rămasă ”singură pe lume”. O va revedea abia în anul 1960, când el avea deja 64 de ani, la finele ”lungului său voiaj”, după cum el însuși numea parcursul de după gratii. Se va bucura de doar opt ani de libertate, încărcați de griji și lipsuri, dar în care s-a strecurat adesea bucuria revederii rudelor rămase în viață și a vecinilor binevoitori să-i sară în ajutor. Sever Burada rămâne, așadar, în conștiința admiratorilor operei sale drept un pictor care a reușit, în pofida dificultăților întâmpinate, să lase în urma sa un valoros patrimoniu cultural.

Bibliografie

OCTAVIAN, Tudor, ”Sever Burada”, Pro Editură și Tipografie, 2010.

Dimensiuni

width 11 cm, height 15.5 cm

Descriere

cărbune, acuarelă și creioane colorate pe hârtie, datat dreapta sus, în creion, ''Sâmbătă 1.Sept.1962.''

Datare

1962

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.