57. Ocean brun

Gânditor modern al anilor postbelici, Ion Țuculescu devine prin opera sa un participant la marile mișcări ale creației plastice universale, având drept repere primitivul artei populare românești, pe care îl va integra și reformula în noi forme și noi ordini, supuse propriei sale personalități. Primitivul care îl atrage își găsește rezonanțele în istoria popoarelor, artistul fiind un foarte bun cunoscător al artelor vechi, al artei romane, grecești, egiptene sau indiene. Pe lângă primitiv, Țuculescu va acorda o mare atenție și realului, luându-l drept reper și surprinzându-l în spațiul vizual imediat, spațiul ulterior fiind ocupat de etosul popular, artistul devenind astfel creatorul unei noi realități, simplificate, îndreptate spre misterul cosmic, la care pictorul visa în interiorul său, precum se confesa și în mărturiile sale. Arta populară românească, către care se va îndrepta încă de la început, îl va atrage pe Țuculescu prin modernitatea pe care o propunea, prin procedeele specifice de geometrizare și intensificările coloritului, trăsăturile acestei arte moderne fiind decorativitatea și vitalitatea, trăsături pe care și artistul le va urma, răspunzând astfel gustului contemporan. În preajma artei moderne, cromatica sa va arăta la începuturi subtilă dar cu certe tinderi către sever, urmând ca mai târziu viziunile sale asupra lumii înconjurătoare să fie străbătute de sumbru și de stridențe, exprimate de artist printr-un colorit aspru, spre violent, în loc de nuanțe precumpănind contrastele puternice, cu exaltări de tonalități, formulate de artistul Țuculescu într-un sens expresionist. De-a lungul creației sale, Țuculescu va traversa mai multe perioade, o primă perioadă fiind cea folclorică, situată între anii 1947 și 1955, când artistul se va inspira de la viziunea și stilizarea chilimurilor oltenești, în care remarcăm adesea șiruri de frunze conturate unduios, de forma ochilor. Perioada folclorică va fi urmată de perioada totemică, începând cu anii 1955, până spre 1956 reluată și ulterior, spre ultima perioadă de creație, a simbolurilor și a semnelor, remarcată în opera artistului foarte puternic între 1960 și 1962, de manieră abstractizată și colorit puternic, precum și o ritmică a formelor și a conturelor care devine din ce în ce mai vitală. Manifestată spre sfârșitul anilor ‘50, când arta abstractă era o experiență plastică de actualitate, cunoscând o puternică diversitate de formule, arta lui Țuculescu reușește să tulbure spiritele prin ineditul pe care îl aduceau combinațiile sale cromatice și formele propuse, ce sugerau expresii plastice noi, nemaintâlnite încă în arta românească. Astfel, Țuculescu distrugea punctul de fugă și linia orizontului, eliberând percepția de control rațional al perspectivei, o emblemă a tipului de imagine represivă, oferind obiectului perceput un nou tip de forță, de factură emoțională, construind prin noile forme ideea de adâncime. Imaginile saturate într-o bidimensionalitate ostentativă constituie dovada unei transpuneri neînhibate, dând loc spațiului, eliberându-se total de perspectivă. Noul impuls vizual remarcat conține de această dată o încărcătură spirituală a sinelui, pe care pictorul ne-o dezvăluie prin gesturi de efuziune, limitând-o la stadiul de materie. În reprezentarea totemului, element prezent în timpul celei de-a doua perioade de creație, artistul ne oferă detalii despre vechea tradiție, despre trecutul primitiv al străbunilor, când un astfel de element era venerat și apreciat pentru capacitatea sa protectoare, în opera sa părând să aibă aceleași particularități și sensuri. Înfățișat în opera „Ocean brun”, totemul își găsește locul într-un cadru învolburat de brunuri, pe care încearcă să îl calmeze prin prezența sa complementară. Făcând parte din perioada de creație caracterizată de abstractizarea viziunii artistice, elementului totemic i se alătură o repetare laitmotivă a unor simboluri și anterior evocate, ce devin astfel arhetipuri. Opera, de o certă valoare artistică, va fi prezentă la numeroase expoziții retrospective ale artistului, începând cu anul 1965 la Sala Dalles, precum și la numeroase expoziții internaționale, precum Bienala de la Veneția, organizată în anul 1966, unde participa postum cu un număr de 80 de lucrări, urmată de alte expoziții organizate la Copenhaga, Washington în anul 1967, precum și în cadrul Expoziției retrospective din anul 1999, susținute la Muzeul de Artă al României. (G.M.)

Dimensiuni

width 60 cm, height 52 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu negru, în monogramă, "TUC"

Informații documentare

Opera a participat la Expoziția retrospectivă „Ion Țuculescu”, Sala Dalles, 1965, la cat. 110. Opera a participat la cea de-a XXXIII-a ediție a Bienalei de la Veneția, 1966, la cat. 40 și este menționată la catalogul expoziției la p. 85. Opera a participat la Expoziția Ion Țuculescu, Paris, 1967. Opera a participat la Expoziția „Ion Țuculescu”, Kunstforeningen, 30 septembrie – 22 octombrie, Copenhaga, 1967, la cat. 33. Opera a participat la Expoziția „Ion Țuculescu”, Washington, 1967, la cat. 35. Opera a participat la Expoziţia retrospectivă "Ion Ţuculescu", Muzeul de Artă al României, februarie-mai 1999 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 322, pag. 62.

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.