127. Colț verde [1969]

1903, Ciucurova, Tulcea - 1977, Bucureşti

Preț de vânzare

EUR 8.683

Sesiune

Mar, 19 noiembrie 2024 17:00

Opera de maturitate a lui Alexandru Ciucurencu, vestită pentru cromatica vie, exuberantă, va debuta într-un contrast puternic față de lucrările primei sale etape de creație, profund influențată de nuanțele brune promovate de profesorul său, G.D. Mirea. În verile petrecute la Baia Mare, Ciucurencu se declară surprins de paleta expresivă a pictorilor maramureșeni și uimit de juxtapunerile cromatice pe care le propun aceștia. În 1930, artistul lasă în urmă plaiurile natale și se îndreaptă către Paris. Fervoarea uneia dintre cele mai reputate capitale artistice europene ale secolului trecut îi lărgesc categoric orizontul imaginar și îi oferă noi posibilități de expresivitate plastică. În capitala Franței, Ciucurencu îi descoperă pe Hieronymus Bosch, Boticelli, Matisse, Picasso, Braque sau Cézanne. Contactul cu Parisul mijlocește, pe lângă întâlnirea pictorului român cu arta universală, dobândirea unui rafinament pictural mult mai însemnat. Lucrările lui pornesc întotdeauna de la realitate, indiferent de maniera în care ajung să fie executate. Preia, în cantități mult diminuate, din cubismul lui Cézanne, iar de la Matisse își va asuma valorificarea liniei și a culorii în opera sa. Abilitățile desenatorului ni se relevă mai ales în contururile prin care artistul își definește subiectele reprezentate. Ciucurencu stăpânește cu desăvârșire știința potrivirii liniilor și a armonizării culorilor. Prezentat adesea drept un „colorist”, artistul se consideră el însuși un continuator al unor pictori care au avut, de asemenea, o preocupare deosebită pentru culoare: Luchian, Ressu, Lhote sau Pallady.

Bibliografie

IONESCU, Radu, ”Ciucurencu”, Editura Semne, București, 1994. OPRESCU, George, ”Alexandru Ciucurencu”, Editura Meridiane, București, 1962.

Dimensiuni

width 63 cm, height 48 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta jos, cu negru, "AC, (1)969"

Informații documentare

Opera este reprodusă în monografia ”Ciucurencu”, Mircea Deac, Editura Meridiane, București, 1978, cat. 73. Opera este reprodusă în monografia ”Alexandru Ciucurencu”, Vasile Florea, Editura Arc 2000, București, 1995.

Datare

1969

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare