78. Atelierul [1970]

1926, Ploieşti - 2018, București

Preț de vânzare

EUR 2.654

Sesiune

Mar, 6 iulie 2021 19:00

Pe data de 4 mai 2021, doodle-ul a celebrat 95 de ani de la nașterea artistei Geta Brătescu, un omagiu pentru cea considerată una din cele mai semnificative personalități din arta contemporană est-europeană. Geta Brătescu constituie un exemplu de artist pentru complexitatea lucrărilor sale, cu influențe provenind nu doar din istoria artei, a artelor vizuale, ci și din alte domenii culturale, precum literatură, teatru, film, muzică. Pentru artistă, procesul creațional este o “joacă serioasă”, cu scopul atât de a delecta spiritul, cât și de a pune în discuție probleme fundamentale ale umanității. “Cred că e necesar ca omul să plece mereu de la sine însuși (…). Cunoscându-se pe sine, eul cunoaște lumea, căci în el se află lumea, spațiul și timpul care-l determină din mers”. (Geta Brătescu, Copacul din curtea vecină, 2009). Spiritul ludic caracterizează desenul Getei Brătescu, fie că a desenat bi-dimensional, fie că a “desenat” cu material textil, hârtie decupată sau cu propriul corp în cadrul unui performance. Încununarea activității sale a venit în cadrul celei de-a 57 ediții a Bienalei de la Veneția, unde a reprezentat Pavilionul României., cu expoziția "Apariții". Printre expozițiile sale recente se numără expoziția personală de la Tate Liverpool din 2015; MATRIX 254 / Geta Brătescu de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive în 2014; participările în II Palazzo Enciclopedico, La Biennale di Venezia, 2013; La Triennale, Paris, Palais de Tokyo, în 2012; în cea de-a 12-a ediție a Bienalei de la Istanbul din 2011 etc. Lucrările sale se află în colecții importante precum: MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varșovia; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; MUMOK, Viena; Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana și FRAC Lorraine, Metz. În 2017, Geta Brătescu participă la Documenta 14, Atena și Kassel, și într-o expoziție personală la Camden Arts Center, Londra, curatoriată de Jenni Lomax.

Dimensiuni

width 43 cm, height 30 cm

Descriere

tuș chinezesc și acuarelă pe hârtie, semnat și datat dreapta sus, cu roșu, "Geta Brătescu, (19)70"

Datare

1970

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Pădure

110. Pădure [1966]

Andras Szecsi

    Estimare EUR 200 - 350
    Adjudecat EUR 200
Natură statică cu draperie verde

173. Natură statică cu draperie verde [1979]

Spiru Chintilă

    Estimare EUR 1.200 - 1.800
    Adjudecat EUR 1.200
Cărturarul

117. Cărturarul

Ştefan Râmniceanu

    Estimare EUR 3.000 - 5.000
    Adjudecat EUR 2.800