173. "Îndreptarea legii", cel mai important codice de legi apărut în Țările Române în Evul Mediu, Târgoviște, 1652, cu ex-libris Maria Cantacuzino, exemplar foarte rar, piesă de colecţie

Preț de pornire

EUR 4.000

Adjudecat

EUR 11.000

Sesiune

Mar, 27 aprilie 2021 18:30

Reprezentant

Exemplar de proveniență princiară, cantacuzină. Alături de Biblia de la București, din 1688, și de Cazania lui Varlaam, din 1643, ”Îndreptarea Legii” reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente ale Umanismului românesc, fiind cel mai important codice de legi apărut în Evul Mediu în Țările Române. Este, dupa cum spune predoslovia, Pravila cea Mare a Țării, cu ”toată judecata arhierească și împărătească”, destinată atât clerului cât si mirenilor, adica poporului și indrumătorilor lui. Scrierea a fost tradusă din limba greacă, cu nevoința, osârdia și cheltuiala mitropolitului Ștefan al Țării Românești, în tipografia Domnutorului Matei Basarab. Pe versoul foii de titlu începe prefața monahului Daniil Panoneanul, pe versoul f. (2) se află stema Mitropoliei Țării Românești, urmată de versuri, apoi prefața la carte a mitropolitului Ștefan și cuprinsul condicelui. Cartea aceasta este, deopotrivă, un monument al artei grafice românești, ce se impune prin tiparul bicolor îngrijit, sutele de inițiale ornate, frontispiciile fastuase și gravurile mari, originale, cu reprezentarea sinoadelor, a stemei muntene sau a Dreptei Judecăți. Din cauza folosinței constante, îndelungate, în lumea românească, astăzi se păstrează un numar mic de exemplare, cele mai multe fiind deterioarate și incomplete. Aproape toate Pravilele țării conțin însemnări de folosință ori de proprietate datorate logofeților însărcinați cu aplicarea legiuirilor. În exemplarul de față au semnat un anume logofăt Mihai, iar pe p. 543. spre sfârșitul sec. al XVII-lea, logofătul Nicolae, fiul lui Ivan din satul Românești (Prahova). Pe pagina 1 se află o însemnare de proprietate asupra cărții scrisă în anul 1790 de o anume Safta Vărnoava, iar pe p. 636 ân anul 1761 semna un anume Fădusin Copil. Pe fila (8) se păstrează următoarea însemnare de interes istoric: "Și să știe de când am scris eu, Costandin, în zile(le) lui Matei Voevod, când au pribegit boerii la Țaringrad, [în] luna lui martie 23, l(ea)t 7161. Însemnările se referă la evenimentele politico-militare ce au avut loc la sfârșitul domniei lui Matei Basarab, în preajma bătăliei de la Finta, când o parte a boierilor țării, nemulțumiți de politica Domnitorului și urgișiți de către acesta, sau plâns la Poarta Otomana. Cea mai importantă mărturie documentară o reprezintă însă poansonul aplicat pe copertă, ce poate fi considerat un veritabil ex libris. Maria Canta este, credem, însăși Maria Cantacuzino, fiica Domnitorului Șerban Cantacuzino, căsătorită cu Constantin Bălăceanu. Sora ei, Casandra s-a căsătorit cu Dimitrie Cantemir. Dezvăluirea de mai sus atestă un exemplar legat și provenit din mediu princiar al Valahiei, de la Neamul Cantacuzinilor, alăturându-se ca valoare cărților din biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino. Exemplarul nu este cunoscut în literatura de specialitate, se află în stare bună de păstrare și are valoare patrimonială deosebită.

Dimensiuni

width 20 cm, height 29.5 cm

Informații documentare

BRV, I, p. 61

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare