Bibliografie

JAGUER, Edouard, “Perahim”, Arcane, Paris, 1990

ulei pe carton, 23 x 35 cm,

Informații documentare

Proveniență: colecție privată, Tel-Aviv. Doamna Marina Vanci-Perahim a avut amabilitatea de a confirma autenticitatea acestei opere.

Un fapt deosebit de important pentru evoluţia ulterioară a lui Jules Perahim este constituit de momentele premergătoare evenimentelor istorice celui de-al Doilea Război Mondial. Expoziţiei din 1938 de la Praga, în foyer-ul teatrului D 38, frecventat de artişti şi scriitori ai avangardei cehe, precum şi încercării eşuate de a se îndrepta către Paris, acolo unde colegii şi conaţionalii săi, Victor Brauner şi Luca Gherasim se aflau deja, îi urmează reîntoarcerea în România, aflată în acele momente în plină ascensiune a partidelor de extremă dreaptă, cunoscute şi pentru ideologiile lor antisemite. Originile evreieşti, precum şi orientările de stânga ale artistului, manifestate şi prin numeroase desene publicate în presa democratică („Cuvântul Liber”, „Reporter” etc), îl vor determina pe Jules Perahim să se refugieze mai întâi în Basarabia (1940), pe atunci republică sovietică, pentru ca un an mai târziu să traverseze Caucazul către Armenia, unde încearcă să-şi câştige traiul din realizări de decoruri şi costume pentru un teatru din apropierea Erevanului. Preocupările pentru scenografie aveau să constituie una dintre manierele inovative de care Perahim se va folosi în anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial pentru conturarea unui univers figurativ. De asemeni, desenul și ilustrația de carte aveau să aibă o pondere ridicată în planul activităților artistice postbelice. În 1945 și 1946 îi ilustrează volumele lui Aurel Baranga, “Ninge peste Ucraina”, respectiv „Marea furtună”, tot în 1946 realizând decorul pentru piesa “Macbeth”, sub regia lui Ion Sava, la Teatrul Național din București. În anii ’40, sub acumulările diverselor influențe socio-politice, estetica lui Perahim va suferi mutații importante, comparativ cu deceniul 4, suprarealist. Chiar dacă discursul nu se rupe definitiv, cel puțin până la instaurarea Republicii, elementele plastice tind să se esențializeze. De altfel, ciclul “saltimbancilor” pare să fie unul din ultimele cicluri compacte până în 1948, cel puțin în discursul pictural. Cu opere ce se întind pe durata a 2 -3 ani, între 1945 și 1947, artistul reinterpretează universul uman, prin oglinda spectacolului, fie el de teatru sau circ. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.