146. Plajă la Mangalia [1927-1930]

1886, Bârlad - 1940, Bucureşti

Estimare

EUR 25.000 - 45.000

Adjudecat

EUR 42.000

Sesiune

Mie, 19 decembrie 2012 00:00

Dobrogea a reprezentat pentru Nicolae Tonitza spațiul principalelor descoperire estetice atât în domeniul peisajului (pe care îl practică asiduu atât în Mangalia, cât mai ales în Balcic), cât și a compozițiilor cu personaje – apariția primelor portrete de esență orientală, zonală. Perioada de creație ce coincide cu sejururile la Mangalia a marcat profund a doua jumătate a anilor ’20, în special datorită specificității vizuale, dar și a profundelor schimbări survenite în creația pictorului. Reconsiderarea atmosferei prin prisma luminii tipic dobrogene, zenitale a reprezentat principalul câștig ce a modelat picturalitatea. În peisaj resimte Tonitza cel mai profund această schimbare, pentru că, atunci când se distanțează de intimitatea proximității (cafenele, curtea lui Tefik) sau iese din zona cvasi-urbană (biserica, brutaria, colțurile pitorești) pictorul descoperă întinderea marină sau creează într-o atmosferă în lipsa elementului uman. De obicei aceste peisaje sunt și intitulate ca atare (“Liniștea eternă”, “Zi tristă la Mangalia”, “Impresie de amurg”), trecute printr-un filtru tipic expresionist, de altfel și premisa de la care pornesc căutările pentru vedutelor reprezentate. “Plajă la Mangalia” amintește de aceste peisaje cu o notă dezolantă, profund intimistă, în care însă motivul este căutat și din considerente estetice – perspectiva generoasă, experiment cromatic în regim diurn, zenital. (I.P.)

Bibliografie

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984

Dimensiuni

height 39 cm, custom 49,5

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, Tonitza

Informații documentare

Proveniență: anii '30-'50, colecția diplomatului român Basil Stoica (1889 - 1959), apropiat al lui Thomas Masaryk și al lui Ionel I.C. Brătianu, cunoscător a 14 limbi străine, luptător pentru fondarea și consacrarea României Mari, președinte în 1918 al Ligii Naționale a Românilor din America, ministru plenipotențiar în Bulgaria și Albania (1930-1936), Țările de Jos (1937-1939), se- cretar general al Ministerului Afacerilor Externe (1939-1945), negociator în 1946 al cauzei României ca și țară cobeligerantă la Conferința de Pace de la Paris; decedat la Jilava după 9 ani de detenție; preluată din familia diplomatului prin confiscare în 1977 de Muzeul Național de Artă al României; în 2009, după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului; colecție particulară, Barcelona.

Datare

1927-1930

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Două surori

143. Două surori

Aurel Bordenache

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 1.400
Înserare pe insula San Vincent

125. Înserare pe insula San Vincent [anii '40]

Paul Scorţescu

    Estimare EUR 2.500 - 3.500
    Adjudecat EUR 2.600
Scrisoarea de amor

6. Scrisoarea de amor

Nicolae Vermont

    Estimare EUR 400 - 750
    Adjudecat EUR 850
Fereastră

10. Fereastră

Ion Dumitriu

    Estimare EUR 800 - 1.600
    Adjudecat EUR 3.000