Bibliografie

OPRESCU, George, “Stoenescu”, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1946 REZEANU, Paul, “Eustaţiu Stoenescu”, Editura ARC, Bucureşti, 2000 REZEANU, Paul, “Eustaţiu Stoenescu (1884-1957)”, Bucureşti, 1998

ulei pe pânză, 100,5, semnat stânga jos, cu alb, Stoenescu

Faptul că Eustațiu Stoenescu este numit unul dintre cei mai importanți portretiști (chiar din lume) nu mai este o noutate, mai ales dacă ne gândim că încă din epoca contemporană lui era măgulit cu cele mai prețioase remarci asupra creației sale. Elementul interesant legat de operele pictorului constă în faptul că deși portretul este cel ce îi aduce cele mai mari elogii, celelalte genuri abordate sunt și ele la fel de importante, fiind deseori analizate chiar din perspectiva portretistică. Exagerările cuprind “personificarea” naturilor statice sau a interioarelor sale, metodă prin care critica a încercat să echilibreze compozițiile la un regim plastic controlat de pictura chipurilor umane. Portretul intră cu adevărat în vizorul lui Stoenescu după sejurul parizian, când, în jurul lui Jean-Paul Laurens, depășea critica etapă grigoresciană. La o privire din exterior a picturii românești a primelor decenii de după 1900 îl putem clasifica (fad) pe Stoenescu drept o necesitate în cadrul portretisticii autohtone de îndată cu dispariția lui G.D.Mirea. Față de academistul Mirea (căruia nu îi luăm absolut deloc din merite), Stoenescu introduce în portret (cu cel mai mult succes) elementul psihologic. Astfel pictorul nostru reușește să evadeze din barierele “naturalismului” oferit de temă, pentru a modela cele mai expresive portrete din întreaga istorie a artei românești. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.