29. Alene

1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina

Estimare

EUR 2.500 - 3.500

Adjudecat

EUR 3.000

Sesiune

Mar, 20 noiembrie 2018 19:30

În desele sale peregrinări de prin văi și de prin dealuri, din păduri de mesteceni, de pe drumuri prăfuite ori de prin semănături, Grigorescu va observa, va cerceta și va păstra ceea ce îi va încânta mai mult privirea. Grigorescu-desinatorul este atras de destăinuirile intime, de confidențe, conturând adesea pe ascuns, gesturile, zâmbetele ori gândurile îndepărtate ale modelelor sale. Schițate în creion, în cerneală, în laviu în acuarelă sau în cărbune- căruia îi adaugă uneori pete luminoase de cretă, studiile artistului vor urmări îndeaproape detaliile și trăsăturile, pe care le conturează în curbe uneori armonioase și legănate, alteori repezi, înfățișând un avânt și o spontaneitate de maestru. Ca și în cazul schițelor în ulei- partea cea mai grăitoare a geniului său, la fel de sincere vor fi și desenele sale. Înarmat cu o impresionantă tehnică de expresivitate, Grigorescu va studia cel mai adesea umanul, pe care îl descoperim în privirele galese ori în zâmbetele sincere, degajate ale țărăncuțelor și ale tinerilor ciobănași. Alături de cărbune, laviul- cunoscut drept tehnică preferată a coloriștilor, va deveni un procedeu exceptional la artist, pe care nu îl va întrebuința niciodată singur. Când schițează capete, cărbunele crează efecte de clar-obscur delicate, pe care le termină în estompă, armonizând într-o notă caldă gestul surprins. Realizat într-un cadru degajat, studiul Țărăncuță face parte din seria de studii pentru tema A lene, din colecția lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, unde artistul va înfățișa încă o dată vigoarea juvenilă, plecând și de această dată tot de la premize realiste. Protagonista este o tânără țărăncuță, contemplată într-un gest de dezmierdare, gest pe care artistul îl va surprinde într-un mișcare sprintenă de cărbune și acuarelă. (G.M.)

Bibliografie

Oprescu, George, Grigorescu desinator, Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1941.
Vlahuță, Alexandru, Pictorul Nicolae Grigorescu. Vieața și opera lui, Ed. Casa Școalelor, București, 1910.

Dimensiuni

width 24.5 cm, height 27 cm

Descriere

cărbune și accente de acuarelă pe hârtie lipită pe carton, semnat dreapta jos, în creion, "Grigorescu"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare