Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







226Т. După ploaie la Băneasa [1902-1904]

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

226Т. După ploaie la Băneasa [1902-1904]

1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti

Estimare:
EUR 15.000 - 25.000
Neadjudecat

Bibliografie

CEBUC, Alexandru, Luchian, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007
CIOFLEC, Virgil, Luchian, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924
COMARNESCU, Petru, Luchian, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955

acuarelă și creion pe hârtie, 18 x 35 cm, semnat stânga jos, în tuș, "S. Luchian"

Informații documentare

Opera a participat la expoziția "Luchian-Dărăscu", Palatul Ateneului Român, Sala Exarcu, februarie 1914. Opera a participat la expoziția inaugurării Fundației Ioan I. Dalles, expoziția "Andreescu-Grigorescu-Luchian", București, 1932, cat. 20. Opera este reprodusă în monografia "Luchian", Petru Comarnescu, Ionel Jianu, E.S.P.L.A., București, 1956 la cat. 101, pag. 141. Opera a participat la expoziţia "Ştefan Luchian", Muzeul de Artă al R.P.R, 16 iulie-10 noiembrie 1957 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 203, pag. 87. Opera a participat la expoziția "Luchian. Peisajul și compoziția în aer liber", Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1968 și este menționată și reprodusă la cat. 79, pag. 134. Opera este menționată și descrisă de criticul de artă Leo Bachelin în "Exposition Luchian et Dărăscu", din "La Politique", 28 feb/13 mart 1914: "Village de Băneasa, une fine aquarelle où les notes grises et bleues sont d'une délicatesse exquise". Opera este menționată în catalogul expoziției retrospective "M.W. Arnold", Muzeul de Artă al R.S.R., catalog de Georgeta Peleanu, București, 1970 la pag. VII. Opera a participat la expoziția "Luchian și Independenții", Artsafari 2017 și este reprodusă în catalogul expoziției la pag. 98. Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural Mobil, prin ordinul ministrului culturii nr. 2019 din 19.01.2007. Ofertată statului român în cadrul procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune prin notificarea, conform adresei 3665/31 octombrie 2017, aferent prezentei vânzări prin licitație.

Note

Etichetă de participare în expoziţia "Ştefan Luchian", Muzeul de Artă al R.P.R, 16 iulie-10 noiembrie 1957.

Provenienţă

colecția Elena și dr. Iosif Dona; colecția Maruca Dona; patrimoniul Muzeului de Artă al Republicii Socialiste România; patrimoniul Muzeului Colecțiilor de Artă de pe lângă Muzeul Național de Artă al României; colecția Dr. Șerban Andronescu Ghika.

Principalele motive picturale ce au fost surprinse de Ștefan Luchian apar în imaginarul acestuia după 1900. Paradoxul face că la sfârşitul anului 1901 artistul rămânea parţial paralizat în urma unei boli spinale, dar a continuat să lucreze, în anii care au urmat creând cele mai desăvârşite opere. În peisajele sale angajamentul luat faţă de viaţă devine limpede, prin ritmurile vesele create prin tuşele largi şi contrastele dintre culorile strălucitoare şi tonurile delicate. Luchian este un pictor al naturii de vară, al luminii pline de căldură şi al sărbătorii vieţii vegetale, cele mai multe dintre peisajele sale fiind evocări lirice ale ritmurilor generatoare de viaţă ale universului şi ale bucuriei de a trăi. Anii 1908 şi 1909 marchează un apogeu în dimensiunea peisagistică a operei sale, impresiile lăsate de lunile de vară în care a pictat la Brebu şi la Moineşti urmărindu-l apoi o lungă perioadă. Şederea la Brebu i-a fost benefică lui Luchian, ajutându-l să-şi recapete pute-rile şi aducându-i împliniri în planul creaţiei, după cum reiese dintr-o scrisoare în care povestea traiul de acolo. La Brebu a lucrat în pastel şi creioane colorate, tehnici care îi permiteau să transpună direct şi cu acurateţe efectele luminii şi schimbările coloritului plantelor sub acţiunea ei. Nuanţele catifelate ale pastelului erau potrivite sensibilităţii sale, asemănându-le cu praful de pe aripile fluturilor. În dialogul cu natura, s-a întrebat mereu cum sunt priveliştile ce-l atrăgeau şi ce anume le era caracteristic, spre a-l oglindi. Pictat într-o tehnică rapidă, respectiv acuarela, peisajul de față prezintă unul dintre sejururile de studiu întreprinse de Luchian la începutul secolului XX. Pictorul surprinde o vedere tipică pentru impresioniști, fiind atras de efectul de lumină specific unui moment anume – în cazul de față, după ploaie. Opera cunoaște și o variantă în ulei, fapt ce ne evidențiază importanța pe care motivul l-a avut în opera peisagistă a lui Luchian. "După ploaie la Băneasa" cunoaște un traseu documentar interesant, fiind amintită pentru întâia oară în cronica dedicată de Leo Bachelin (bibliotecarul Casei Regale) în anul 1914, în urma expoziției Luchian-Dărăscu. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Joi, 23 noiembrie 2017 19:30

Alte loturi asemănătoare

Nud

285. Nud

Constantin Piliuţă

Constantin Piliuţă

    Estimare: EUR 400 - 600
    Adjudecat EUR 1.200