otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
„Format la lumina Apusului, adept al Şcolii din Paris, elev al lui Gustave Moreau, coleg şi prieten cu Henri Matisse, Pallady a adus un accent nou, o viziune şi o concepţie cu totul nouă în plastica românească, fără nici o legătură aparentă cu mediul şi climatul nostru local.” (Ionel Jianu) Formaţia sa artistică la Paris începe în atelierul lui Aman Jean, unde rămâne între 1889 şi 1891, când este primit la Şcoala de Belle Arte. Intră în atelierul lui Gustav Moreau, cel care a exercitat o influenţă puternică asupra lui Pallady şi pentru care acesta din urmă va simţi întotdeauna o mare apreciere. A fost coleg cu Henri Matisse, Marquet, Manguin, Guérin şi alţii. Continuă să studieze în atelierul maestrului său şi după moartea acestuia, avându-i ca profesori pe Aimé Morot şi Fernand Cormont, până în 1900, când a trebuit să părăsească şcoala atingând limita de vârstă. Locuieşte şi lucrează la Paris ani îndelungaţi, fără a avea contact direct cu arta plastică din ţară, deşi opera lui a marcat deschiderea unui drum în pictura românească. Opera lui Pallady se află sub semnul formei pure, spirituale, al frumuseţii şi simplităţii, dezideratele ei având originea în cultura sa elevată. Preocuparea sa era aceea de a evoca un climat spiritual, principalul obiect al cercetărilor artistului, şi nu mediul rural ca Grigorescu, natura intimă ca Luchian sau omul cu suferinţele sale ca Tonitza. Odată cu Pallady apare în pictura românească interesul pentru o artă intelectualizată, fără accente de retorism sau dramatism. Naturile statice vorbesc despre felul în care Pallady abordează obiectele în pictura sa, lucrurile pe care nu le ilustrează pentru ceea ce reprezintă ele în lumea materială, pentru caracteristicile lor intrinseci, ci pentru raporturile care se stabilesc între forme şi culori, din care compune armonii subtile, echilibru cromatic şi ordine, coordonatele unei lumi noi, pure şi absolute, pe care o credea realizabilă prin artă. Nu se arată interesat de a caracteriza un obiect sau amănuntul care îl defineşte, ci de legile fundamentale care guvernează raporturile dintre lucruri. „O tigaie, o bufniţă, o farfurie, o ţigare, o carte, o ceaşcă sau o lămâie sunt obiecte prozaice. Ele pot deveni elemente ale unei opere de artă, pot căpăta o funcţie estetică, dacă integrate într-un ansamblu, transpuse într-un tablou, exprimă un echilibru, o lege fundamentală a firei. Şi ele pot înfăţişa armonia lumii şi a creaţiei atunci când pictorul le ridică pe planul artei, folosindu-le ca instrumente ale acordurilor sale.” (1) Lucrurile pe care Pallady le aşează pe pânză după propriul ideal de ordine îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană, iar aparenţa fidelă realităţii nu mai este necesară. Inspirat de opera lui Cézanne, construieşte compoziţii eliberate de convenţia asemănării cu natura, precum şi de orice efecte decorative, căutând să transmită stări ale unei realităţi subiective. Naturile moarte ale lui Pallady sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se află cu societatea vremii şi expresia aspiraţiei sale spre o lume mai bună. „În fond, viziunea lui e reductibilă la natura moartă. Dar Pallady nu este un pictor de naturi moarte; acestea nu reprezintă o specializare de pictor. (...) ...natura moartă înseamnă acea ipostază construită a relaţiilor între lucrurile despărţite, din care el poate elimina contingentul, distorsiunea, incoerenţa; e aşadar locul poetic unde se poate înstăpâni unitatea, e virtualitate a universalului: lumea este, aici, de-reificată.” (2) Unii exegeţi ai operei lui Pallady au văzut în regia interioarelor şi naturilor sale statice corespondenţe baudelairiene, în tendinţa către o existenţă lipsită de vulgaritate. În „Natură statică cu crizanteme galbene”, sunt alăturate cărţi, flori şi un ansamblu de obiecte ce par a avea destinaţie curativă. Pe coperta cărţii se poate descifra titlul „Jude l’Obscure”, ultimul dintre romanele lui Thomas Hardy, care a scandalizat criticii când a fost publicat în 1895, despre un tânăr din clasa muncitoare care visează să devină un învăţat. Astfel, Pallady introduce o trimitere la universul său de lectură şi de idei, realizând nu doar o natură statică, ci un tablou al unor concepţii proprii despre lume. (1) Ionel Jianu, „Pallady”, p.24 (2) Anatol Mândrescu, „Theodor Pallady”, p.12
ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu negru, T. Pallady
Informații documentare
Lucrarea este reprodusă în catalogul ”Roumanian Art - From 1800 to our days”, George Oprescu, Malmo, Suedia, 1935, la pag. 115
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
„Format la lumina Apusului, adept al Şcolii din Paris, elev al lui Gustave Moreau, coleg şi prieten cu Henri Matisse, Pallady a adus un accent nou, o viziune şi o concepţie cu totul nouă în plastica românească, fără nici o legătură aparentă cu mediul şi climatul nostru local.” (Ionel Jianu) Formaţia sa artistică la Paris începe în atelierul lui Aman Jean, unde rămâne între 1889 şi 1891, când este primit la Şcoala de Belle Arte. Intră în atelierul lui Gustav Moreau, cel care a exercitat o influenţă puternică asupra lui Pallady şi pentru care acesta din urmă va simţi întotdeauna o mare apreciere. A fost coleg cu Henri Matisse, Marquet, Manguin, Guérin şi alţii. Continuă să studieze în atelierul maestrului său şi după moartea acestuia, avându-i ca profesori pe Aimé Morot şi Fernand Cormont, până în 1900, când a trebuit să părăsească şcoala atingând limita de vârstă. Locuieşte şi lucrează la Paris ani îndelungaţi, fără a avea contact direct cu arta plastică din ţară, deşi opera lui a marcat deschiderea unui drum în pictura românească. Opera lui Pallady se află sub semnul formei pure, spirituale, al frumuseţii şi simplităţii, dezideratele ei având originea în cultura sa elevată. Preocuparea sa era aceea de a evoca un climat spiritual, principalul obiect al cercetărilor artistului, şi nu mediul rural ca Grigorescu, natura intimă ca Luchian sau omul cu suferinţele sale ca Tonitza. Odată cu Pallady apare în pictura românească interesul pentru o artă intelectualizată, fără accente de retorism sau dramatism. Naturile statice vorbesc despre felul în care Pallady abordează obiectele în pictura sa, lucrurile pe care nu le ilustrează pentru ceea ce reprezintă ele în lumea materială, pentru caracteristicile lor intrinseci, ci pentru raporturile care se stabilesc între forme şi culori, din care compune armonii subtile, echilibru cromatic şi ordine, coordonatele unei lumi noi, pure şi absolute, pe care o credea realizabilă prin artă. Nu se arată interesat de a caracteriza un obiect sau amănuntul care îl defineşte, ci de legile fundamentale care guvernează raporturile dintre lucruri. „O tigaie, o bufniţă, o farfurie, o ţigare, o carte, o ceaşcă sau o lămâie sunt obiecte prozaice. Ele pot deveni elemente ale unei opere de artă, pot căpăta o funcţie estetică, dacă integrate într-un ansamblu, transpuse într-un tablou, exprimă un echilibru, o lege fundamentală a firei. Şi ele pot înfăţişa armonia lumii şi a creaţiei atunci când pictorul le ridică pe planul artei, folosindu-le ca instrumente ale acordurilor sale.” (1) Lucrurile pe care Pallady le aşează pe pânză după propriul ideal de ordine îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană, iar aparenţa fidelă realităţii nu mai este necesară. Inspirat de opera lui Cézanne, construieşte compoziţii eliberate de convenţia asemănării cu natura, precum şi de orice efecte decorative, căutând să transmită stări ale unei realităţi subiective. Naturile moarte ale lui Pallady sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se află cu societatea vremii şi expresia aspiraţiei sale spre o lume mai bună. „În fond, viziunea lui e reductibilă la natura moartă. Dar Pallady nu este un pictor de naturi moarte; acestea nu reprezintă o specializare de pictor. (...) ...natura moartă înseamnă acea ipostază construită a relaţiilor între lucrurile despărţite, din care el poate elimina contingentul, distorsiunea, incoerenţa; e aşadar locul poetic unde se poate înstăpâni unitatea, e virtualitate a universalului: lumea este, aici, de-reificată.” (2) Unii exegeţi ai operei lui Pallady au văzut în regia interioarelor şi naturilor sale statice corespondenţe baudelairiene, în tendinţa către o existenţă lipsită de vulgaritate. În „Natură statică cu crizanteme galbene”, sunt alăturate cărţi, flori şi un ansamblu de obiecte ce par a avea destinaţie curativă. Pe coperta cărţii se poate descifra titlul „Jude l’Obscure”, ultimul dintre romanele lui Thomas Hardy, care a scandalizat criticii când a fost publicat în 1895, despre un tânăr din clasa muncitoare care visează să devină un învăţat. Astfel, Pallady introduce o trimitere la universul său de lectură şi de idei, realizând nu doar o natură statică, ci un tablou al unor concepţii proprii despre lume. (1) Ionel Jianu, „Pallady”, p.24 (2) Anatol Mândrescu, „Theodor Pallady”, p.12
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
