otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Alexandru Bogdan – Piteşti remarca la Theodorescu-Sion versatilitatea şi incapacitatea de a-şi contura un stil personal, lucru ce-i va fi imputat în perioada interbelică de critică şi unii artişti. Fluctuaţiile stilistice frecvente şi bruşte, care i-au fost adesea reproşate în epocă, sunt astăzi considerate un atu, diversitatea fiind adesea mai apreciată decât o constantă care duce invariabil la plafonare şi manierism. După studii la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti cu G. D. Mirea şi Ipolit Strâmbu, Sion, pleacă să-şi definitiveze studiile la Paris, la Academia Naţională de Artă, unde îi are profesori pe Jean Paul Laurens şi Luc Oliver Merson. Debutul său expoziţional din 1909 este foarte bine primit de critică, în anul următor fiind recompensat cu Medalia de Aur a Salonului Oficial. În această perioadă numele său este alăturat lui Brâncuşi, Iser, Cecilia-Cuţescu Storck, Ressu, Segal, ”artişti care, unii mai mult, alţii mai puţin scandalizau spiritul intolerant al opiniei publice sau, dimpotrivă, îşi atrăgeau elogiile şi încurajarea acelora dintre criticii care împărtăşeau vederi mai largi.” (1) Mai târziu, în 1937, după ce a fost selecţionat pentru celebra expoziţie de artă românească de la Paris, Ion Theodorescu-Sion a fost distins cu Premiul Naţional pentru Pictură. Fire neliniştită şi dornică să asimileze şi să experimenteze tehnici noi, în perioada antebelică, Ion Theodorescu-Sion experimentează tehnici şi stiluri diverse, de la decorativism, simbolism sau fovism ajungând chiar la unele experimente cubiste. După război, timp în care a fost mobilizat pe front unde a realizat o serie de lucrări apropiate viziunii lui Iser, în linia realismului cu influenţe expresioniste, Sion se orientează spre modernismul cu accent naţionalist, devenind un promotor al tradiţionalismului. Urmând exemplul primului său maestru, G.D. Mirea, de care s-a distanţat cu rapiditate şi uşurinţă, artistul mărturiseşte vocaţie de portretist. În realizarea portretelor, Ion Theodorescu – Sion urmăreşte deopotrivă asemănarea cu modelul dar şi componenta psihologică a personajului. Tematica simbolistă apare la Theodorescu-Sion în jurul anului 1920, când participă la expoziţii alături de reprezentanţi ai simbolismului românesc: Kimon Loghi sau Alexandru Satmary. Şi în faţa tematicii simboliste Sion mărturiseşte un gust eclectic, rezolvându-şi uneori compoziţiile în maniera realismului – expresionist apropiat unor portrete semnate de Camil Ressu. Este preocupat de urmărirea conturului, al raportului cromatic şi de încadrarea armonioasă a formelor. Perioada cea mai prolifică şi totodată mai valoroasă din opera lui Ion Theodorescu – Sion o reprezintă fără îndoială aceea în care artistul a devenit preocupat de ideile naţionaliste ale tradiţionalismului. În noul context geo-politic şi social, acela al României mari, nevoia căutărilor naţionaliste devine indispensabilă, iar Sion răspunde prompt noii ordini după război. Se prezintă cuminţit, clasicizant în formă şi puternic naţionalist în conţinut. Lucrări epice, ilustrând scene din viaţa țăranului, rescriu în interbelic utopia paşoptistă, nuanţând-o corespunzător spiritului vremii. Seria de tablouri cu subiect românesc, în care se înscrie şi "Compoziție cu motive românești", formează un ciclu revelator deopotrivă tematic şi stilistic. Intenţia de observare a realităţii este evidentă, însă este imposibil de ascuns idealizarea specifică tradiţionalismului interbelic, care conferă un aer teatral compoziţiilor. Dispunerea piramidală a personajelor înscrise peisajului rezolvat prin geometrizări aproape cubiste relevă expresivitatea raţională a schemei. Adânc preocupat de pictura murală, artistul adaugă Compoziţiei un plus de monumentalitate prin înţelegerea spaţiului şi dezvoltarea armonioasă a formelor, aplatizarea decorativă, precum şi tratarea murală a materiei picturale. Vocaţia de monumentalist o va vedea împlinită abia spre sfârşitul vieţii, în 1935, când execută patru picturi maruflate pentru Palatul Regal, actualul sediu al Muzeului Naţional de Artă al României, iar doi ani mai târziu va transpune în tempera panourile decorative pentru expoziţiile internaţionale de la Paris (1937) şi New York (1939). În cele mai bine de trei decenii de activitate, Ion Theodorescu – Sion s-a conturat drept o personalitate de marcă a artei româneşti interbelice. Injust ignorat în perioada comunistă, artistul a fost reaşezat în rândul valorilor artei româneşti deopotrivă de critica de artă şi de colecţionari. (V.I.) (1) Ioana Vlasiu, "Anii 20 tradiţia şi pictura românească", ed Meridiane, Bucureşti 2000, p.59.
Bibliografie
SCHOBEL, Doina, ”Despre evoluţia şi caracteristicile genurilor în creaţia pictorului Ion Theodorescu – Sion”, Studii Muzeale, Vol. V, Bucureşti 1971, pp 59-69.
VLASIU, Ioana,”Anii 20 tradiţia şi pictura românească”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000
Dimensiuni
width 90 cm, custom 75,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu negru, IONTHEODORESCUSION, 1924
Informații documentare
Lucrarea provine din colecția diplomatului român Vasile Stoica, colecție preluată în 1977 de Muzeul Național de Artă al României, iar după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului, în cursul anului 2009
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Alexandru Bogdan – Piteşti remarca la Theodorescu-Sion versatilitatea şi incapacitatea de a-şi contura un stil personal, lucru ce-i va fi imputat în perioada interbelică de critică şi unii artişti. Fluctuaţiile stilistice frecvente şi bruşte, care i-au fost adesea reproşate în epocă, sunt astăzi considerate un atu, diversitatea fiind adesea mai apreciată decât o constantă care duce invariabil la plafonare şi manierism. După studii la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti cu G. D. Mirea şi Ipolit Strâmbu, Sion, pleacă să-şi definitiveze studiile la Paris, la Academia Naţională de Artă, unde îi are profesori pe Jean Paul Laurens şi Luc Oliver Merson. Debutul său expoziţional din 1909 este foarte bine primit de critică, în anul următor fiind recompensat cu Medalia de Aur a Salonului Oficial. În această perioadă numele său este alăturat lui Brâncuşi, Iser, Cecilia-Cuţescu Storck, Ressu, Segal, ”artişti care, unii mai mult, alţii mai puţin scandalizau spiritul intolerant al opiniei publice sau, dimpotrivă, îşi atrăgeau elogiile şi încurajarea acelora dintre criticii care împărtăşeau vederi mai largi.” (1) Mai târziu, în 1937, după ce a fost selecţionat pentru celebra expoziţie de artă românească de la Paris, Ion Theodorescu-Sion a fost distins cu Premiul Naţional pentru Pictură. Fire neliniştită şi dornică să asimileze şi să experimenteze tehnici noi, în perioada antebelică, Ion Theodorescu-Sion experimentează tehnici şi stiluri diverse, de la decorativism, simbolism sau fovism ajungând chiar la unele experimente cubiste. După război, timp în care a fost mobilizat pe front unde a realizat o serie de lucrări apropiate viziunii lui Iser, în linia realismului cu influenţe expresioniste, Sion se orientează spre modernismul cu accent naţionalist, devenind un promotor al tradiţionalismului. Urmând exemplul primului său maestru, G.D. Mirea, de care s-a distanţat cu rapiditate şi uşurinţă, artistul mărturiseşte vocaţie de portretist. În realizarea portretelor, Ion Theodorescu – Sion urmăreşte deopotrivă asemănarea cu modelul dar şi componenta psihologică a personajului. Tematica simbolistă apare la Theodorescu-Sion în jurul anului 1920, când participă la expoziţii alături de reprezentanţi ai simbolismului românesc: Kimon Loghi sau Alexandru Satmary. Şi în faţa tematicii simboliste Sion mărturiseşte un gust eclectic, rezolvându-şi uneori compoziţiile în maniera realismului – expresionist apropiat unor portrete semnate de Camil Ressu. Este preocupat de urmărirea conturului, al raportului cromatic şi de încadrarea armonioasă a formelor. Perioada cea mai prolifică şi totodată mai valoroasă din opera lui Ion Theodorescu – Sion o reprezintă fără îndoială aceea în care artistul a devenit preocupat de ideile naţionaliste ale tradiţionalismului. În noul context geo-politic şi social, acela al României mari, nevoia căutărilor naţionaliste devine indispensabilă, iar Sion răspunde prompt noii ordini după război. Se prezintă cuminţit, clasicizant în formă şi puternic naţionalist în conţinut. Lucrări epice, ilustrând scene din viaţa țăranului, rescriu în interbelic utopia paşoptistă, nuanţând-o corespunzător spiritului vremii. Seria de tablouri cu subiect românesc, în care se înscrie şi "Compoziție cu motive românești", formează un ciclu revelator deopotrivă tematic şi stilistic. Intenţia de observare a realităţii este evidentă, însă este imposibil de ascuns idealizarea specifică tradiţionalismului interbelic, care conferă un aer teatral compoziţiilor. Dispunerea piramidală a personajelor înscrise peisajului rezolvat prin geometrizări aproape cubiste relevă expresivitatea raţională a schemei. Adânc preocupat de pictura murală, artistul adaugă Compoziţiei un plus de monumentalitate prin înţelegerea spaţiului şi dezvoltarea armonioasă a formelor, aplatizarea decorativă, precum şi tratarea murală a materiei picturale. Vocaţia de monumentalist o va vedea împlinită abia spre sfârşitul vieţii, în 1935, când execută patru picturi maruflate pentru Palatul Regal, actualul sediu al Muzeului Naţional de Artă al României, iar doi ani mai târziu va transpune în tempera panourile decorative pentru expoziţiile internaţionale de la Paris (1937) şi New York (1939). În cele mai bine de trei decenii de activitate, Ion Theodorescu – Sion s-a conturat drept o personalitate de marcă a artei româneşti interbelice. Injust ignorat în perioada comunistă, artistul a fost reaşezat în rândul valorilor artei româneşti deopotrivă de critica de artă şi de colecţionari. (V.I.) (1) Ioana Vlasiu, "Anii 20 tradiţia şi pictura românească", ed Meridiane, Bucureşti 2000, p.59.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
SCHOBEL, Doina, ”Despre evoluţia şi caracteristicile genurilor în creaţia pictorului Ion Theodorescu – Sion”, Studii Muzeale, Vol. V, Bucureşti 1971, pp 59-69.
VLASIU, Ioana,”Anii 20 tradiţia şi pictura românească”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000
Dimensiuni
width 90 cm, custom 75,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat și datat stânga jos, cu negru, IONTHEODORESCUSION, 1924
Informații documentare
Lucrarea provine din colecția diplomatului român Vasile Stoica, colecție preluată în 1977 de Muzeul Național de Artă al României, iar după căderea regimului comunist, în urma unui şir îndelungat de procese, restituită moştenitorilor diplomatului, în cursul anului 2009
