50. Case la Morlaix

1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti

Estimare

EUR 33.000 - 45.000

Adjudecat

EUR 30.000

Sesiune

Joi, 16 decembrie 2010 00:00

Datorită aprecierii pe care o purta lui Grigorescu şi artei acestuia, Petraşcu a dovedit încă de la început interes pentru peisaj, începându-şi cariera cu studii în culoare ale frumuseţii mediului rustic. Cum pasiunea sa pentru lumea minerală era cu greu compatibilă cu regnul vegetal, artistul a uitat curând umbrişul pădurilor, malurile râurilor şi viile, unde şi-a exersat mâna de multe ori, pentru a se lăsa sedus de casele vechi de la Vitré, nisipurile din Dobrogea, marmura Veneţiei, calcarul din Toledo, zidurile galbene, verzi sau roşii din Sighişoara sau cele albe, monastice ale Mănăstirii Viforâta ori ale vechiului oraş Târgovişte. În peisajele sale, Petraşcu nu pare a fi deloc atras de botanică sau zoologie, deşi studiase ştiinţele naturale, fiind mai degrabă un investigator pasionat al misterelor lumii minerale. Nici atunci când nu pictează ruine, biserici sau palate, ci case obişnuite, acestea par izolate, părăsite, fără fiinţe în jur, garduri ori vegetaţie abundentă. Din acelaşi interes pentru materia minerală a ales să picteze mai ales colţuri ale unor oraşe, de regulă vederi din apropiere ale unor clădiri, străzi înguste sau canale şerpuitoare, lipsite de elementul uman sau vegetal, studiate în aspectele lor materiale. După anii de studiu de la Paris, Petraşcu a călătorit în Italia, Spania, a vizitat Egiptul, locuri unde a observat, a înregistrat şi a lucrat, întorcându-­se de fiecare dată cu numeroase opere ieşite din curiozitatea sa pasională. Totuşi, nu toate locurile prin care a trecut i-au stârnit dorinţa de a le picta, opera sa neînregistrând nici o mărturie a călătoriilor sale în Anglia, Olanda, Belgia, Germania sau Austria. Nici Parisul nu i s-a părut interesant din punct de vedere pictural lui Petraşcu, precum reiese din absenţa oricăror imagini care să imortalizeze oraşul în cei patru ani în care a locuit acolo. În perioada 1919 – 1921 face călătorii în nordul Franţei şi prezintă la Ateneu, în cadrul unor expoziţii personale, pânze din Vitré, Morlaix, Saint-Malo, Ploumanach, dintre care una este achiziţionată de Muzeul din Vitré. Vasile Florea aminteşte însă de mai multe incursiuni ale artistului în Bretania, începând cu anii 1900 – 1903 şi până în 1932. Oraş din partea de răsărit a Bretaniei, Vitré se distinge prin aerul său vetust, arhitectura bizară şi construcţiile atinse de trecerea vremii, prin vegetaţia abundentă, factori care au atras de-a lungul timpului poeţi şi pictori prin farmecul lor. Grigorescu este primul dintre pictorii noştri care a ajuns în târgul breton, creând acolo un număr de opere de valoare. Petraşcu a refăcut traseul urmat de maestru, în amintirea dragostei pe care i-o purta şi probabil din dorinţa de a se măsura cu acesta, câteva dintre peisajele sale ilustrând aceleaşi subiecte. În anumite aspecte şi momente, acesta a rămas aproape de interpretarea picturală grigoresciană a respectivelor motive, în special în primii ani în care a vizitat aceste locuri, 1900 – 1903. Alte motive precum oamenii locului, imagini cu femei casnice sau bătrâne, atât de frecvente în opera lui Grigorescu, nu şi-au găsit niciodată locul la Petraşcu. George Oprescu afirmă că între peisajele lui Grigorescu de la Vitré şi cele ale lui Petraşcu preferă uneori vederile celui din urmă, care i se par investite cu o mai mare putere de pătrundere a realităţii: „Casele bătrâne par înfipte mai viguros în pământ. Ele au o înfăţişare eroică, au luptat cu timpul, prezintă o fizionomie, le simţim un suflet. Văzându-le, înţelegem de ce au putut rezista ploii, vânturilor teribile din acea regiune a Franţei, şi au ajuns astfel până la noi, bravând secolele.” (1) Peisajul „Case în Morlaix” face parte probabil din seria realizată în timpul călătoriei sale din 1919 – 1921 în nordul Franţei, o lucrare admirabilă care prezintă caracteristicile stilistice definitorii pentru opera lui Petraşcu din acea perioadă. O casă îngustă, înaltă de trei caturi, apare în capătul unei străzi şerpuite, sprijinindu-se pe şirul solid de construcţii, din care sunt sugerate doar ziduri oarbe de piatră. Liniile arhitecturilor sunt oblice, clintite de la axa verticală de forţele care au acţionat cu vremea asupra lor, imaginea lui Petraşcu reuşind să surprindă vechimea şi rezistenţa materiei din care sunt alcătuite. Galbenul şi roşul în tonalităţi potolite, aşezate cu generozitate într-o pastă consistentă, se alătură armonios gamei subtile de griuri şi albastrului sticlos al cerului, pe care apare bizar un unic nor alb luminos. (1) George Oprescu, „Gheorghe Petraşcu”, p.36-37

Bibliografie

FLOREA, Vasile, ”Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1989 OPRESCU, George, ”Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1963

Dimensiuni

width 35 cm, height 50 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu alb, G. Petrașcu

Informații documentare

Lucrarea provine din celebra colecție clujeană dr. Leon Silviu Daniello, fondatorul pneumoftiziologiei românești. Dr. Leon Daniello a înființat primul dispensar din România și unul dintre primele din Europa (1926), organizând și primul dispensar TBC. Clinica clujeană de ftiziologie îi poartă numele. Lucrarea este reprodusă în catalogul Colecției Daniello, Cluj-Napoca, 2010

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Case la Balcic

30. Case la Balcic

Elena Vavilyna

    Estimare EUR 1.500 - 2.200
    Adjudecat EUR 2.000
Bazar

53. Bazar

Henri Daniel

    Estimare EUR 600 - 900
    Adjudecat EUR 900
Pescarul și muza

59. Pescarul și muza

Nicolae Tonitza

    Estimare EUR 12.500 - 20.000
    Adjudecat EUR 17.000