Bibliografie

DAVIDESCU, Cătălin, ”Țuculescu”, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1988 PAVEL, Amelia, ”Expresionismul și premisele sale”, Ed. Meridiane, București, 1978

ulei pe carton, 47 x 55 cm, semnat dreapta jos, cu negru, I. Țuculescu

În opera lui Ion Țuculescu peisajul, situat între ”imagine și semn”, a reprezentat de-a lungul anilor motivul preferat, statut către care a evoluat, de la primele manifestări artistice, din vremea adolescenței și până la rafinarea ultimelor perioade de creație. Țuculescu a tatonat domeniul picturii cu abordări succesive, marcate de cele mai multe ori de nesiguranță. După prima încercare din adolescență, la numai 15 ani, când expunea alături de fratele său și pictorul A. D. Hagiu, la Craiova, deși a fost bine receptat, renunță subit la pictură. După mai mulți ani, avea să facă referire la acest moment, declarând că: ”Publicul e foarte drăguț cu copiii care pictează. Numai că nu m-au prea convins că am talent – mă apucasem să fac compoziții, portrete, toate erau exe­crabil de proaste. Și cu o splendidă tărie de caracter (pe care aș dori să o am și azi) m-am lăsat de pictură.” Frecventase atelierele de pictură ale lui Teodorescu-Romanați și pe cel al pictoriței Frida Tribalsky, dar în ultimul an uită de pictură, pentru a se dedica științei. Cea de-a doua facultate urmată, medicina, o alege în pofida programului oricum încărcat și sub influența bunului său prieten de atunci, Sandu Sturdza. Ulterior, analizând această decizie, avea să o înnobileze prin prisma întâlnirii viitoarei sale soții, Maria, care l-a sprijinit în cariera artistică. Alături de Maria, în lungile plimbări în care obișnuia să-și facă schițe rapi­de, și sub îndemnul sincer al acesteia, Țuculescu începe să reconsidere pictura și tentația cu care aceasta revenea în viața sa. Călătoriile succesive în Grecia, alături de Gala Galaction ori de logodnică, sunt cele în care începe să picteze, atras mai degrabă de peisajele naturale, decât de ”grandoarea artei antice”. Anul 1934 marchează începutul revenirii către pictură, sistematic și aplicat. Evenimentul pe care însuși pictorul l-a povestit într-un interviu din ziarul ”Ardealul”, din 4 octombrie 1945, este revelator pentru stilul abordat. ”Într-o iarnă mă plimbam pe una din străzile Bucureștilor și ascultam distrat cum trosnea zăpada înghețată sub pașii mei. Deodată am ridicat ochii și m-am oprit și am simțit o emoție violentă. Am văzut un gard de zid acoperit de mușchi verzui negricios – o culoare murdară și fascinantă – am văzut mai departe curtea adâncă, singuratică, cu zăpada înghețată și vălurită, iar în fund o casă cu o arhitectură cam bizară și extravagantă. (...) de la o vreme am vrut să plec, dar m-am mai întors de câteva ori, am privit cu atenție, apoi m-am dus acasă, dar mă simțeam neliniștit. Pictasem în liceu doi ani și m-am gândit că poate ar trebui să încerc să redau această imagine. Într-un fel de febră m-am dus la Cartea Românească, am cumpărat culori și m-am întors acasă. După trei ore, care nici nu știu când au trecut, pictasem pe dianafară strania casă acoperită de zăpadă și zidul cu mușchi verzui-murdar. M-am simțit apoi descărcat și eliberat de copleșitoarea emoție.” Din relatarea sa reies coordonatele sub care se va desfășura actul creației, cât și elementele unei interiorizări a acestuia, de factură dramatică. Patosul cu care vorbește despre culoare anunța explozia bogată din pânzele ulterioare, iar termenii folosiți în scurta descriere evocă influența unui expresionism trăit și mai apoi transpus în textura pânzei. Acestor trăiri native li se va adăuga ulterior experiența marcantă a războiului ori a bolii, care vor contribui la o exacerbare a simțurilor. Asimilarea expresionismului în arta românească, cât și afirmarea sa ca tematică și caracteristici stilistice s-a realizat în trei etape ce au avut în centrul lor figura umană prin corespondentul ei tematic, portretul. În cea de-a treia etapă, accentul a căzut ”pe evocarea vizuală a legăturii peisaj-mediu”, în cazul lui Țuculescu peisajele dobrogene fiind cele în care apare ”contopirea deplină dintre mediu și personaje, prin structurarea compozițională, ca și prin simbolismul energetic al materiei”. Peisajele lui Țuculescu se înscriu pe linia influenței expresioniste, asimilate, dar aplicate în coeziune cu cele de factură impresionistă ori postimpresionistă. Deși dinamismul, violența expresivă a manierei expresioniste sunt opuse idilismului și contemplației din perioada impresionismului, în opera artiștilor români ecourile acestea persistă mai ales în tehnică. Atmosfera dezolantă a câmpului de porumbi redat de Țuculescu vine din lumina murdară care pune un filtru opac pe aceștia. Tușele dezordonate evocă legătura dintre trepidația interioară și neliniștea fizică a peisajului, ce pare bătut de vânt și de ploaie. În ansamblu, prim planul pare o masă diformă, dizolvată, în nuanțe de ocru și brun alături de uniformitatea negrului. În opoziție, cerul se profilează în partea dreaptă ca rupându-și apăsarea sub acțiunea câtorva raze, prin care răzbate calmul unei nuanțe de albastru. Ca și peisajele dobrogene menționate și acesta anunță metamorfozele ulterioare din opera sa, în care acel peisaj-mediu menționat de Amelia Pavel se accentuează și devine actant principal.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.